Scent of a Woman (1992)

Kazar

Un Al Pacino magnific, in poate cel mai complet personaj pe care l-a creat, cuvintele pe care le-as scrie imbraca prea putin emotia si jocul de maestru al acestuia. Fiecare secunda a peliculei e traita admirabil.

Citește în continuare

Requiem for a Dream (2000)

Kazar

Pentru cinefilul impatimit (dar dezamagit de repertoriul cinematografic monoton din main stream), un flm precum Pi (scenariul si regia: Darren Aronofsky, o productie low budget independenta in alb-negru) avea sa fie - la sfarsit de secol XX - un adevarat reviriment, o oaza de bucurie venita dintr-un mediu ce parea sa prefere creativitatii artistice a regizorului eficienta economica si cliseele cerute de producatori (ca-n The Player / Jocuri de culise al lui Robert Altman): actiune, umor, violenta, speranta, nuditate, sex, happy end - gaselnite cu care producatorii din culisele uzinei de vise si-au asigurat dintotdeauna succesul financiar. Pi poate fi citit si ca studiu asupra dependentei - fascinatia pe care o exercita numerele asupra mintii sclipitoare a lui Maximilliam Cohen (Sean Gullette) este maladiva si autodistructiva. Finalul - surpriza! - e mai degraba up (adica pozitiv, optimist si fericit, dar - nota bene - fara sa para un adaos artificial): pentru prima oara personajul savantului excentric nu mai face concurenta cu ordinatorul. Atunci cand fetita din vecini il intreaba pe Max rezultatul unei complicate inmultiri, el nu ii mai spune - cum izbutea mereu - numarul (din multe unitati) pe de rost, cu o secunda inaintea calculatorului, ci prefera - iarasi pentru intaia oara - sa o priveasca-n ochi pe cea care-l asalta, ori de cate ori il intalnea, cu astfel de intrebari. Ultima secventa marcheaza astfel intrarea intr-un alt ritm de viata si o posibila "umanizare" a personajului torturat de obsesia zecimalelor lui Pi. Filmul realizat de Aronofsky doi ani mai tarziu (in anul 2000), Requiem for a Dream / Recviem pentru un vis, reia cu alte date tema principala din Pi - escaladarea unei obsesii. Patru personaje din Brooklyn (un loc in care drogurile se obtin usor) isi traiesc drama dependentei lor de heroina, cocaina sau pilule de slabire. Sara Goldfarb (Ellen Burstyn, nominalizata la Oscar pentru acest rol), o vaduva retrasa ce-si petrece majoritatea timpului in fata televizorului, viseaza sa apara la TV si, nemultumita de silueta ei, incepe o cura de slabire rapida. Fiul ei, Harry (Jared Leto), ii fura sistematic televizorul din casa pentru a-l amaneta si a-si cumpara droguri din banii primiti. Marion (Jennifer Connelly), prietena lui, si amicul-dealer de droguri, Tyrone (Marlon Wayans), viseaza la randul lor "sa dea lovitura" si sa-si deschida niste magazine in oras. "Ar fi gresit - afirma Aronofsky - sa se vada in filmul nostru doar o predica despre abuzul de droguri." Ceea ce l-a interesat pe regizor a fost mai degraba "conflictul dintre dependenta si spiritul uman", felul in care "dependenta (fizica si psihologica) duce la pierderea contactului cu realitatea". Pozitia obiectiva in prezentarea personajelor dintr-un film (Trainspotting) ce abordeaza o tema asemanatoare este abandonata de Aronofsky in favoarea perspectivei subiective a narcomanilor (director de imagine: Matthew Libatique): o sensibilitate vizuala supercinetica (prim-planuri extreme cu pupile dilatate, imagini distorsionate, split screen) si peste toate o sfasietoare coloana sonora (Clint Mansell si The Kronos Quartet). Scopul montajului extrem de sofisticat (Jay Rabinowitz) - element important in constructia povestii din Requiem - este de a demonstra natura repetitiva, obsesiva a dependentelor, dar si de a arata legatura dintre diferitele forme de dependente prezentate in film: televizorul, cafeaua, drogurile. "Toate sunt la fel. Nu are importanta - afirma Aronofsky - compozitia chimica. Rezultatul afecteaza corpul si mentine treaz visul...Cea mai mare insulta pe care mi-o puteti aduce este sa spuneti: "E ca la MTV"...Mai intai, pentru ca taieturile din Requiem sunt mult mai dese, fiecare cu o durata de circa o treime de secunda. Pe de alta parte, MTV este stil in detrimentul substantei. Sau, mai bine zis, stil fara substanta. Acolo sunt pur si simplu taieturi cool si-atat. In Requiem am cautat sa dam fiecarei taieturi de montaj o motivare dramaturgica. Astfel, montajul devine un element dramatic in constructia filmului, un "personaj" care ajuta in mod esential la spunerea povestii. Este asemenea unui cuvant care se repeta ca un leit motiv." Inspirat din romanul omonim scris de Selby jr., Requiem pare a spune ca Visul American (fericirea adusa de o viata confortabila si "de succes") este un adevarat "opium pentru popor": "Sistemul educational din America ne invata ca ne nastem niste ticalosi" - afirma el - iar "scopul vietii noastre e sa ajungem niste ticalosi cu bani". Personajele din Requiem se distrug tocmai pentru ca nu izbutesc sa discearna esentialul de ceea ce este derizoriu. Aronofsky urmareste sa prezinte limitele cele mai de jos la care poate ajunge un om cand se prabuseste si decade. Astfel, acest film deopotriva naucitor si fermecator, este un recviem pentru un vis ce a murit, un cantec despre spulberarea acelui vis si despre abisurile mortii sale. Si totusi, in chip surprinzator, ultimele sale cadre suprind cele patru personaje (ce s-au zdrobit incercand sa-si implineasca visul) in pozitie fetala. Ca si cum si-ar dori ca totul sa fie doar un vis greu. Ca si cand si-ar dori sa se intoarca la starea de neprihanire a pruncilor.

Citește în continuare

From Paris with Love (2010)

Kazar

Am auzit ca de Valentine's Day la radio s-au dat bilete la From Paris with Love cu mentiunea "Petreceti o seara romantica la film". Poate o seara romantica impreuna cu prietenii de cazarma, caci From Paris... nu e nici film de dragoste, nici o replica data celebrului James Bond cu Sean Connery. Este doar un alt prilej pentru Luc Besson sa vanda la cinema ceva care seamana cu un episod mai lung de serial TV in care doi agenti secreti fac bang-bang si macelaresc emigranti prin Paris. Jonathan Rhys Meyers este James Reece, asistentul personal al ambasadorului Americii la Paris, baiat cu stare (si iubita frantuzoaica care sigur o sa va fure privirea) care viseaza ca atunci cand "va fi mare" sa ia parte la misiunile CIA. Nu trece mult si intra pe mana lui Charlie Wax (John Travolta), un agent profesionist, alaturi de care trebuie sa rezolve sangeros niste probleme de stat cu traficantii de droguri si sa faca prapad prin numeroasele comunitati de emigranti din Paris. Probabil ca nationalistii francezi ar jubila la aceasta curatenie generala incurajata de Besson (co-scenarist si co-producator), dar aceeasi nationalisti ar ridica din sprancene la cliseele despre Franta fluturate in film. Ca sa aveti o idee mai clara, incercati sa vi-l imaginati pe John Travolta in outfit de Othello (ras in cap, cu barbison, cercel si bronz fals) impuscand chinezi, pakistanezi, algerieni si vorbind cu pofta trucata despre suprematia unui Royal with Cheese. Si dupa ce savuram gustul ridicolului, nu ne ramane decat sa scormonim dupa amintirea unor vremuri in care acelasi Travolta vorbea despre acelasi Royal with Cheese. Pe atunci se numea Vincent Vega si era un mare actor.

Citește în continuare

Pretty Woman (1990)

Kazar

L-am vazut pentru prima oara pe cand imi efectuam instructia militarie obligatorie la acea data. Un film reusit din multe puncte de vedere, la acea data fiind intr-un mediu institutionalizat imaginile unei comedii reusite aveau un impact puternic, zilele deveau mai scurte si mai usoare, instructia mai facila. Richard Gere nu se dezminte nici aici reuseste un rol magic si eu unul i-as fi dat Oscar pentru acest rol

Citește în continuare

88 Minutes (2007)

Kazar

Un Pacino de geniu ca de fiecare data, un triller reusit cu o actiune clocotitoare pana la ultima secunda a desfasurarii

Citește în continuare

The Count of Monte Cristo (2002)

Kazar

Raman la cartea lui Dumas care incanta nu doar ochii ci si sufletul, filmul sufera mutatii datorita cliseelor cinematografice. Cartea reda parfumul acelor vremuri filmul cam scartie. Merge un 7 cu plus.

Citește în continuare
Top