În ultimele zile ale celui de-al doilea Război Mondial, participanţii la un program spaţial secret al naziştilor scapă de distrugere evadând pe partea întunecată a Lunii. Timp de 70 de ani, naziştii construiesc în cel mai mare secret o fortăreaţă spaţială gigantică, cu o flotă imensă de farfurii zburătoare. Nu peste mult timp, această armată de neoprit va porni înspre Pământ, vestind întoarcerea triumfătoare a celui de-al Patrulea Reich! Când astronautul american James Washington aselenizează puţin cam prea aproape de baza secretă nazistă, Führerul Lunar decide că a momentul glorios al recuceririi Pământului a sosit mai devreme decât se aştepta. Washington pretinde că el a venit pe Lună numai pentru ca să sporească popularitatea preşedintelui Statelor Unite, dar nimeni nu-l crede, căci ce altceva ar fi căutat pe aclo decât să facă prospecţii pentru un iminent atac al forţelor terestre? Aşa că Al Patrulea Reich trebuie să reacţioneze imediat! Dar, înainte ca naziştii să-şi lanseze invazia au nevoie să termine lucrările la nava lor amiral, imensa maşină de război Götterdämmerung. Pentru aceasta au nevoie de tehnologie computerizată, cm ar fi smart phone-ul din buzunarul lui Washington. Prin urmare, doi ofiţeri nazişti, nemilosul Klaus Adler şi idealista Renate Richter sunt trimişi pe Pământ împreună cu Washington, pentru a sustrage susmenţionata tehnologie. Dar Klaus nu mai are de gând să se întoarcă vreodată pe Lună; are planuri mari pe Pământ: să cucerească puterea singur, mai întâi aliindu-se cu preşedintele, apoi uzurpând tronul Führer-ului Lunar. Când flota de OZN-uri lunare ale naziştilor întunecă cerurile, poziţionate ca să distrugă planeta Pământ, complet nepregătită de apărare, toată lumea, bărbaţi, femei, naţiuni unite, trebuie să-şi reevalueze priorităţile.
Unde văd în România
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Filmul este caraghios de bun. Adica, este o comedie sarcastica, numai buna de vizionat. Are tente de ironie si desfasoara bine conceptul de rasism. Ofera o oarecare tenta de amuzament antrenant, in care nazisti prind legaturi externe, culmea, cu un negru si cu o femeie ce este la conducere. Aceste stereotipuri si numeroasele numere amuzante, cat si vestimentatia, te conduc usor sa vizionezi filmul pana la capat, sa te bucuri de el.
In sfarsit dupa un an am auzit si eu de filmul Iron Sky (2012) si l-am vazut. Dvs cred ca l-ati vazut demult. Am constatat ca parerea despre el este cam defavorabila, in general. Mie unul mi-e simpatic, o parodie in tiparul filmelor de astazi, amestecatura din toate cate un pic! Avand in vedere care e subiectul nu se pot emite pretentii exagerate, mai ales ca originalul parodiat e cum e. Nu e sus in top dar e de urmarit, are si ceva atuuri, glume bune, etc!
Un film cu o idee originala, desi prosteasca pe alocuri, o invazie nazista de pe luna, ceea ce parea greu de crezut, s-a transpus intr-un film. Din pacate, scenariul este cam prost realizat, tras de ureche la maxim, trebuie insa sa tinem cont ca acest film este mai mult o parodie, daca va uitati cu atentie, este o scena care seamana leit cu celebra scena cu Hitler din Der Untergang. Ma mir cum de au facut regizorii abstractie de un subiect atat de controversat si au plasat svastici cu non-salant...
Caraghios si amuzant dar frumos mi-a placut nemtii de pe luna cu o tehnologie mecanica veche dar eficienta,fiare,lanturi si suruburi mari cat mai mari, comanda se facea din manete si manivele butoane mai rar,ha ha ha merita vazut.
un film fara pretentii ; nedezvoltat lasat la nivelul de cateva replici subtile ..Totusi deloc dezagreabil , Dar cu si fara aceste instrumente , mesajul este clar : nu am evoluat de 70 de ani..Si asta este al naibii de trist !..
Nu știu la ce mă așteptam, dar cu siguranță nu a fost ceea ce am primit. A fost mult mai rău. Cu toate acestea, am stat și l-am vizionat până la sfârșit, pt. că deși mi s-a părut ridicol filmul, nu am putut să nu identific o serie de bine plasate ironii, aluzii sau posibile realități (nu mă refer la existența unei baze lunare ale naziștilor :) ). O vizionare este mai mult decât suficientă!
Inceputul filmului anunta actiunea alearta si grandioasa a unei comedii/parodii reusite.Atunci cand americanii pun piciorul pe Luna (aselenizeaza), nemtii sunt acolo de 70 de ani si au industrie bine dezvoltata :).toata tehnologia are insa nevoie de smarthphone-uri de pe Pamant pentru a fi alimentata,alimentarea finala ducand la invazia pamantului de catre "nazistii extraterestri".Filmul face mai ales ironii fine sau nu la adresa politicilor internationale si la faptul ca SUA stapaneste lumea n...
l-am urmarit fara sa stiu nici cel mai mic lucru despre el , si pot spune ca tare mi-a fost surpriza cand am vazut ce subiect trateaza : nazistii de pe Luna ! desi originalitatea este chiar dusa spre extrem , subiectul nu este deloc rau constituit . prima oara ceea ce mi-a atras atentia a fost problema pusa de durata de doar 15 minute al celebrului film al lui Chaplin , "Dictatorul" ... apoi maniera de lucra a asa-zisilor nazisti , una destul de blanda , iar unele momente ciudate , precum acele ...
un film foarte ciudat!Din nume parea ceva de actiune,ceva gen Battleship,insa mi-am invatat lectia,nu o sa mai vad in veci vreun film fara sa stiu macar putin despre ce este vorba in el.S-a dovedit a fi nimic altceva decat o parodie putin cam jenanta in unele momente,ce nu au avut pic de sens,mai ales acea batalie de la sfarsitul filmului,care chiar devenea hilara.Nici macar de acting nu am fost multumit,a fost excrecabil.Singurul lucru bun in acest film au fost cateva efecte speciale reusite,in...
Singurul lucru pe care il pot aprecia la aceasta productie sunt efectele bune realizate cu un buget mic. In rest, nimic care sa merite atentia. Cu exceptia a doua-trei subtilitati simpatice nu am gasit nimic amuzant, iar scenariul incoerent m-a plictisit inca din prima jumatate de ora. Ideea de zombi nazisti a norvegienilor (Dead Snow) a fost mult mai distractiva si mai bine pusa in scena decat nazistii lunari ai lui Vuorensola. 5/10