Bun, deci am fost la ăsta cu mari așteptări și sincer, mi-a fost greu să mă țin atenția pe toată durata. Avatar: Foc și cenușă e o muncă tehnică de invidiat, chiar și în 2D vedeai că efectele sunt de-a dreptul impresionante. Imaginile sunt frumoase, tribul Cenușii și peisajul arid are ceva aparte. Problema? Povestea nu prea avansează. Dacă ai văzut primele Avatar-uri, știi deja scheletul: oamenii vin, vor resurse, Jake și Neytiri se apără. Aici se repetă formula și nu simți urgența sau tensiunea că ar trebui să mă pase mai mult. Personajele noi sunt meh, Varang e un antagonist fără prea mult caracter, și dialogurile par scriise pe grabă. Cameron se pare că s-a pierdut între a referi tehnic și a face o poveste care să te țină cu gura căscată. Efectele vizuale sunt ceva, da, dar după trei ore de film te aștepți mai mult decât frumusețe în 3D. Lasă în urmă ceva, nu-ți rămâne în cap după o vreme. Prea bombastic, prea puțin dramatic.

Watts reușește să balanseze între spectacolul vizual și vulnerabilitatea unui adolescent prins între două lumi. Tom Holland dă o interpretare sinceră, mai puțin eroic și mai cuvenit decât în filmele precedente, iar asta e punctul forte al peliculei. Narrative-ul se construiește pe o premisă simplă dar devastatoare: cum se responsabilizezi pentru consecințele intențiilor bune? Scenele emoționale funcționează pentru că filmul nu se teme să-și facă protagonist-ul să suporte consecințe reale. Acțiunile sunt energice, coreografia impresionantă, deși uneori excesul de CGI e simțit. Ceea ce mă deranjează ușor e lungimea și pacing-ul dificil în al doilea act. Plus, nostalgia convocată funcționează mai mult pe plan fanservice decât pe cel narrativ solid. Dar e un film care îndrăznește să-și risipească pariu-ul emoțional pe masa, și asta nu e ușor pentru o producție de această amploare. Merită văzut pe ecran mare, chiar dacă nu e perfect.

Zeu, ce documentar! Am stat cu gura deschisă pe toată durata. Suzanne Hillinger a reușit să faci ceva greu de făcut, adică să vorbești despre Pornhub într-un fel care nu e nici sensaționalist, nici prea bland. Filmul e brutal de sincer și te lovește direct în față cu realitatea din spatele acestei platforme masive. Interviurile sunt pe bune deștepte. Actori, activiști, oameni care au lucrat acolo, toți povestesc ce-au trăit și chiar se vede că nu-și ascund nimic. Partea cu exploatarea și scandalurile e greu de digerat, dar asta-i exact punctul, nu? Nu trebuie să fie ușor. Documentarul nu-ți vinde o poveste făcut ă, ci ți-o arată cum e ea în realitate, murdară și complicată. Recomand oricui vrea să înțeleagă mai bine internetul și darkside-ul acestuia. Nu e film de relaxare cu popcorn, dar e ceva pe care trebuie să-l vezi.

Sinceri, m-am gândit că va fi o comedie superficială despre moda și luxu, dar m-a surprins plăcut. Meryl Streep ca Miranda Priestly e pură perfecțiune, reci și deva în același timp. Când spune ceva, simți cum se schimbă atmosfera în jurul ei. Anne Hathaway e și ea foarte bună în rolul acestei fete care încearcă să se potrivească într-o lume complet străină. Ce m-a emoționat de fapt e dilema din spatele tuturor acestor ținute de designer și lunciuri de revistă. Andy chiar sacrifică lucruri importante pentru a plăcea șefei ei și pentru carieră. E o luptă internă care ma întristă, dar și înțeleg cum se întâmplă. Povestea știu că nu e nimic spectaculos, e destul de previzibilă, dar execuția e solidă. Mi-a plăcut și energia filmului, cum fluiește totul. E stilat fără să fie greu de urmărit. Nu e un chef de d'opera, dar e o experiență agreabilă și chiar te face să reflectezi la compromisurile pe care le facem pentru succes. Merită văzut.

Lee Cronin încearcă să rescrie mitul mumiei pentru era modernă, dar rezultatul e mai degrabă o exercițiu în excese decât o poveste coerentă. Ideea unei fete care se întoarce după opt ani în deșert avea potențial real, pe hârtie. În practică, filmul se pierde între dorința de a fi provocator și nevoia de a avea o structură naratică funcțională. Actoria e inconsistentă, iar regizorul pune mai mult accent pe sequence-uri grozave decât pe construirea unei atmosfere de adevărat mister. Există scene care transmit o tensiune reală, dar sunt înecat în prea mult CGI și orchestrație vizuală. Personajele nu evoluează în mod convingător, iar dinamica familiei pare forțată. Nu-i rău, dar nici nu-i ceva ce merită o ieșire special la cinema. Filmul se simte cam epuizat în ideile sale, o relua slabă a unor concepte mai puternice din alte producții horror.

Peter Farrelly ne dă o comedă de acțiune care e exact ceea ce ai nevoie când vrei să rezi de râs fără să-ți mai și gândești. Brad și Elijah au o chimie desăvârșită, iar dialogurile lor pline de improvizații te prind din primul minut. Scenele din Brazilia sunt o nebunie frumoasă, cu coregrafia acțiunilor și momentele comedice care se întrepătrund perfect, nu ca într-o mie de alte filme unde umorul sabotează tensiunea. Ce mi-a plăcut cel mai mult e că Farrelly nu se ia prea în serios cu propria lui premisă ridicolă. Filmul e conscious de absurditate și o exploatează la maxim. Scena cu criminali are o energie nebună, iar caracterele secundare sunt scrise cu atât de mult suflet încât nu-ți pari a nu te îngrijora pentru oamenii ăștia măgari. Sigur, e o comedie ușor proastă la momente, dar asta e chiar punctul. Când mai vezi o astfel de liniștire între haz curat și acțiune bine orchestrată? Definitiv 5/5.

La prima vedere pare un thriller de acțiune obișnuit, dar "Protectorul" surprinde prin construcția asta elegantă a unui om versus natură versus propriul trecut. Ric Roman Waugh știe exact cum să creeze tensiune într-un spațiu limitat. Izolarea geografică a insulei scoțiene devine personaj în sine, transformând fiecare moment de apă și furtună în amenință reală. Ceea ce m-a fascinat e echilibrul între action set-pieces și characterizare. Nu e doar o succesiune de bătăi și tâlcuri, ci o explorare a culpabilității și al redemptiei. Actorii au chemie care nu simte forțată, iar ritmul nu cade niciodată. Poate că îngrijorarea unor colegi că filmul e "uninspiring" vine din faptul că Waugh refuză să facă prea mult zgomot cu macheta. Dar asta e exact lucrul pe care l-am iubit. E sobru, brutal, și se ține cu ambele mâini de seriozitate. Pur și simplu cinema de acțiune făcut bine.

Apex mă lăsă cu sentimente împărțite, sincer. Pe de o parte, peisajul australian e cu adevărat spectaculos, iar Kormákur știe cum să filmeze asta. Tensiunea dintre protagonistă și ucigaș are potențial, mai ales în primele scene când simți că ceva rău se va întâmpla. Dar ajunge să se simtă previzibil. Știi prea devreme ce se va întâmpla și cum se va terminat, ceea ce omoară o mare parte din suspans. Dialogurile nu sunt pe înălțime și nici personajele nu au destul de multă adâncime ca să te conectezi cu ele pe deplin. Ce m-a dezamăgit cel mai mult e că filmul nu riscă nimic. E genul de peliculă care ar putea fi ceva special dacă ar fi avut mai mult de spus, dar se mulțumește să urmeze formula. Peisajele sunt într-adevăr cea mai interesantă parte, și asta nu e bun semn pentru un film de thriller. Nu e rău, dar nici ceva special. Ceva decent dacă vrei doar să petreci două ore, dar nu o să-ți rămână în minte.

O luptă după alta e un film destul de... dificil. Leonardo di Caprio (Bob) e un revoluționar dintr-un grup de militanți de stânga și prietena lui (Perfidia) e una dintre cele mai active membre ale grupului. După ce Perfidia e prinsă de autorități și are o (un fel de) relație cu un general, obsesia acestuia pentru ea și determinarea în a-l prinde pe Bob duc la un șir lung de evenimente încurcat și destul de greu de urmărit. Filmul e bun dar destul de lent, pe alocuri dur și uneori am simțit că nu pierd nimic dacă nu îl văd pe tot. Recomand pentru cei care au răbdare sau sunt pasionați de thrillere.

Brad Pitt e un pilot de Formula 1 retras din activitate care nu a avut succes în viață cu alte meserii. Conducătorul unei echipe mai mici în prag de faliment decide să îi propună să concureze un sezon în speranța că experiența lui va salva echipa. Filmul nu are prea multe în plus fașă de alte filme despre curse de mașini dar motivul pentru care merită văzut, poate chiar la cinema, sunt filmările de pe circuitele de Formula 1 din toată lumea. Filmările sunt făcute la fața locului (În UAE, Japonia, Ungaria,...), inițial mă așteptam să fie făcute pe o pistă de antrenament și adăugate efecte speciale. Filmările din curse fac filmul să fie interesant și spectaculos. Mergeți la el pentru efecte speciale, imagini și distracție.