Verdictul este simplu: „Scream 7” e prost. Nu în sensul amuzant al unui horror camp pe care îl urmărești cu plăcere vinovată, ci în sensul obositor al unui sequel care pare să existe doar pentru a mai stoarce puțin dintr-un nume mare. Franciza aceasta se lungește aiurea, iar noul film nu face decât să confirme că masca lui Ghostface a rămas celebră, dar seria din spatele ei a început să se golească serios de sens.

Uite, "Dhurundhar" e exact filmul pe care nu știai că-l dorești până îl vezi. Aditya Dhar a făcut o treabă solid cu asta, un thriller de acțiune care nu se gândește prea mult, ci doar te ia de mână și te bate crunt două ore și ceva. E plin de adrenalină, scene de bătaie care-și fac treaba și o energie care te ține lipit de scaun. Actoria e solidă, poveștile se întețesc frumos, iar ritmul e mai rapid decât să spui "crime thriller". Sigur, nu e ceva extraordinar din punct de vedere al narației, dar nici nu pretenzioneaza asta. E un film care știe exact ce vrea să fie și o face foarte bine. Dacă vrei ceva inteligent și psihologic, nu-i asta. Dar dacă cauți un entertainment pur și simplu care să-ți facă inima să bată mai repede, Dhurundhar e o alegere foarte bună. Merită cel puțin o vizionare.

Nolan face din nou ceea ce știe mai bine: iau o premisă științifică și o transformă într-o operă emoțională de proporții cosmice. "Interstellar" nu e doar despre găuri de vierme și misiuni spațiale, ci despre sacrificiu și conexiunea umană în fața absurdului universal. McConaughey e perfect în rolul unui tată disperat, iar cinematografia e pur și simplu uimitoare. Secvențele din apropierea găurii negre au o forță vizuală care te pune pe gânduri. Totuși, filmul are lungimi în acte, mai ales în prima jumătate, și dialogurile despre fizică devin oareori prea explicitoare. Scorurile lui Hans Zimmer sunt copleșitoare, poate chiar mai mult decât trebuie. Pe ansamblu e o reușită de proporții mari, filmul asta merită să-l revezi pentru a surprinde detaliile ratate la prima vizionare. Nu e impecabil, dar asta nu înseamnă că nu e grozav.

Am urmărit filmul de concert BTS și am simțit o oarecare dezamăgire. Hamish Hamilton știe cum să filtreze o show în mod vizual, cadrul e curat și lumina e bună, dar materialul în sine mă-a lăsat rece. Prezența scenei ARIRANG e interesantă din perspectivă culturală, conceptul de a lega tradiția cu pop-ul contemporan putea fi mai explorat. În schimb, filmul alunecă în rutina unui concert tipic, cu planuri repetitive și prea puțin context pentru cei care nu sunt fani deja. Trupele de K-pop știu cum să se prezinte live, asta e incontestabil. Dar ca film, documentul lipsește de tensiune narrativă. Compară cu alte concerte documentate pe care le-am văzut, iar aici lipsește acel ceva care să-ți rămână în minte după ce lumina se stinge. Pentru fani va fi o experiență destul de bună, dar nu-și găsește nici un public mai larg.

"They Will Kill You" e genul de film care nu știi bine ce să-i zici. Pe de o parte, Kirill Sokolov construiește o nebunie vizuală sfidătoare, un mix plin de încredere între horror, comedie și acțiune care nu se gândește prea mult dacă genurile se încadrează frumos în același cadru. Scena cu scena funcționează adesea, iar coregrafia violenței are momente de inventivitate. Dar aici e problema. Filmul se zbate între ambițiile lui. Uneori e hilar, alteori e generic, și destul de rar reușește să fie chiar mentalul în ambele direcții simultan. Actoria e în ton cu tonul dezordonat al întregului proiect, ceea ce poate fi un plus sau un minus după cum vezi lucrurile. Ca și spectacol brut de energie și neonuri, merită văzut. Nu-ți va schimba viața, dar nici nu-ți va irosi complet seara. E mai mult un exercițiu stilistic cu dificultăți decât o poveste care te ține prins. Solid pentru o sesiune distractivă, nu ceva pe care să revii constant la el.

Komasa a făcut asta: a luat un adolescent care e practic o combinație între o cărămidă și un comportament toxic, l-a aruncat într-o noapte ciudată și boom, avem drama. Tommy e tipul de personaj pe care vrei să-l dădacești, dar regizorul știe ce face. Thrillerul ăsta nu e o predicație morală apasă-mă și iartă-mă, ci mai degrabă o scufundare în haos și consecințe. Tensiunea merge bine, poza e bună, și actorii joacă ca și cum viața le depinde de asta. E puțin mai lent în anumite momente și abia aștept să văd cum o să se termină treaba, dar sincer m-a ținut atent. Filmul nu e perfect, dar Komasa știe cum să-și construiască scenele. Merită văzut, mai ales dacă vrei ceva cu muchie.

Am privit "Pretty Lethal" cu o mixtură de entuziasm și scepticism, și filmul m-a surprins în feluri pe care nu le așteptam. Da, scenele de acțiune sunt spectaculoase, iar modul în care regizoarea Vicky Jewson transformă baletul într-o armă letal e cu adevărat grozav. Fiecare salt, fiecare mișcare are o precisie care te pune pe scaun. Problema? Povestea în sine e destul de subțire. Scenaristul cam se folosește de premisa "balerine într-un han periculos" și nu face prea mult cu ea. Personajele ar trebui să fie mai dezvoltate, mai pline de viață. Devora Kasimer e o prezență intimidantă, dar dialogurile ei nu au acea adâncime pe care o cautes. Cu toate astea, nu m-am plictisit niciodată. Energia filmului, tensiunea pe care o menține, plus acele coreografii de luptă care-ți răpesc respirația, compensează slăbiciunile din script. E un film care știe exact ce vrea să fie și asta merită respect. Nu e o capodoperă, dar e divertisment de calitate.

Sam Raimi se întoarce la rădăcinile sale cu o mișcare îndrăzneață, iar rezultatul e destul de solid. "Ajutor!" e acea poveste de supraviețuire care funcționează pentru că alege să nu se ia prea în serios, iar asta îi stă bine. McAdams și O'Brien au chimie reală, mișundu-se prin dialog dens și tensiune fizică cu o ușurință care ar fi putut fi forțată în mâini mai puțin sigure. Ceea ce mă impresionează e controlul regizorului asupra tonului. Umorul nu sabotează horror-ul și invers, ci converg într-un mod care respiră pe ecran. Secvențele de acțiune și gore sunt cineaste, pline de inventivitate vizuală caracteristică. Asta spus, filmul nu ajunge să fiu complet memorabil, parcă lipsește un strat de complexitate emoțională care să-l ridice mai sus. E una din acele filme pe care le urmărești cu plăcere și pe care, probabil, nu le mai revezi. Dar pentru o seară de cinci sferturi de ceas bine investit? Merită total.

Wow, ce film! "Închisoarea îngerilor" e unul din alea care te lasă cu gura deschisă la final. Tim Robbins și Morgan Freeman au o chimie extraordinară, iar relația dintre Andy și Red e atât de naturală, atât de umană. M-a marcat tare sinceritatea emoțională din fiecare scenă. Ce mi-a plăcut cel mai mult e cum filmul nu e doar despre crime și pedeapsă, ci despre forța speranței într-un mediu care o omoară. Andy nu e victimă, e luptător. Și totuși, povestea nu e melodramatică, rămâne demnă, subtilă. Sunt doar două chestii care m-au scos ușor din atmosferă. Unele scene mi se par puțin lente și, sincer, poetic până la sfințenie. E aproape prea frumoasă pentru realitatea unei închisori. Dar asta nu-l distruge deloc. E filmul ăla pe care-l revezi și îți place la fel de mult. Emoționant fără să fie manipulator. Îi dau 4/5 pentru că e aproape perfect, dar chiar nu-mi vine să spun că e al meu absolut favorit.

Mașină de Război e genul de film care te ține cu ochii pe ecran, dar nu te lasă neapărat mulțumit când luminile se aprind în sală. Patrick Hughes știe cum să construiască o secvență de acțiune care să te facă să ți ții respirația, și trebuie să recunosc, efectele speciale ale acestei mașinării aliène sunt impresionante. Looks scary, feels alien, does the job. Problema e că restul filmului nu e la fel de solid. Povestea pare construită pe un șablon prea cunoscut - genist talentat, unitate de soldați hard as nails, o misiune care nu ar trebui să fie posibilă. Am mai văzut asta de atâtea ori încât par să mă gândesc la Aliens, dar versiunea 2026 pare că se grăbește prin caracterizare pentru a ajunge la următoarea scenă cu explozii. Personajele sunt ok, nimic spectaculos. Acțiunea merge bine pe portiuni, dar între scene de luptă se sufocă într-o vorbărie militară generică. Filmul nu are nicio problemă cu sine însuși, asta e de fapt și problema lui - e prea confortabil în binele cunoscut. Merită văzut dacă vrei o seară de SF și action fără prea multe sforțări mentale. Doar nu așteptă ceva revoluționar.