Fincher face aici o analiză aproape chirurgicală a obsesiei, iar asta e și punctul forte și slab al filmului. Povestea ucigașului Zodiac e construită meticulă, cu atenție la detalii care ar putea plictisi la o vizionare greșită, dar aici capătă o tensiune hipnotică. Gyllenhaal și Ruffalo sunt seriozi, credibili în rolurile lor, iar Downey Jr. aduce o extravaganță necesară pentru a echilibra tonul grav al investigației. Problema e că filmul se pierde ușor în labrintul de indicii și piste false. După cum nu s-a găsit niciodată adevăratul Zodiac, nici spectatorii nu ajung la o rezoluție satisfăcătoare, ceea ce e artistic corect dar narrativ frustrant. Nu e o peliculă pentru toți, nici măcar pentru fanii filmelor de crimă care doresc răspunsuri clare. E pentru cei care acceptă ambiguitatea ca parte a unui portret asupra setei de adevăr ce poate distruge. O muncă de cineast serios, dar căreia îi lipsește ușor acea scânteie care o ridică deasupra unei analize intelectuale reci.

Uite, "Pe sub piele" e chiar o experiență ciudată, dar în bun sens. Jonathan Glazer a făcut ceva cu-adevărat diferit, un film care nu prea se încadrează nicăieri și tocmai aia îl face interesant. Scarlett Johansson e absolut fascinantă în rolul ăsta, joacă cu o liniște și o sensualitate care te ține în loc, chiar și când știi ce-i în capul personajului ei. Povestea e despre o extraterestră care vine pe Pământ să vadă oamenii ca hrană, dar pă cărări, începe să simtă lucruri, să se întrebe, să se schimbe. E o perspectivă interesantă asupra umanității, privit din afară. Filmul e lent, deliberat, nu-ți dă răspunsuri ușor, ceea ce poate să-i obosească pe unii. Mie mi-a plăcut exact din asta. Nu e ceva care să te țină pe scaun de la povestea în sine, dar atmosfera și modul în care Glazer filmează e destul de hipnotic. Cinematografia e frumoasă, rara, ceva peste care nu poți ignora. Singurul lucru e că-și cam trage în lungime spre final, dar oricum merita văzut.

"Femeia din cabina 10" mi s-a părut un thriller solid dar inconsistent. Ideea de bază e interesantă: o jurnalistă nimănui nu-i crede după ce vede ceva suspect pe un iaht. Simon Stone încearcă să construiască tensiune prin izolare și paranoia, iar partea asta funcționează decent în prima jumătate. Problema e că filmul pierde ritm la mijloc. Expozițiile se lungesc nejustificat, iar personajele secundare rămân plate, doar niște obstacle în calea protagonistei. Actoria e competentă, dar nimeni nu reușește să creeze acea conexiune emoțională pe care thriller-ul ăsta o necesita urgent. Ce-mi place e că nu toți sunt simpatici, inclusiv eroina. Asta aduce o ambiguitate bună. Totuși, nu cred că e suficient să salveze o poveste care se-ntinde prea mult pentru ceea ce are de spus. Nu-i rău, dar nici nu te ține în suspans cum ar trebui. E mai degrabă o încecare onoabilă decât o reușită plină.

Am ieșit din cinema cu o mixtura ciudată de uimire și neliniște, exact cum și-o dorea del Toro. Filmul ăsta nu e doar un remake, e o meditație asupra obsesiei și a preților pe care îi plătim pentru ambiție. Oscar Isaac e sobru, periculos în rolul lui Pretorius, transformând un personaj care putea fi ridicol într-un om îngrozitor de real, gândindu-se doar la știință și neînțelegând (sau nu-i pasă) că joacă cu lucruri care nu ar trebui să-l intereseze pe nicine. Vizual, e absolut fascinant. Del Toro ține tot lanternele acum, crepuscul constant, arhitectură gotica, iar creatura în sine... mă așteptam să fie o prezență sperie-copii, dar în schimb e ceva trist și complex. Ai simți viață în fiecare cadru, chiar și în tăceri. Singura cauză pentru care nu dau 5 pline e că în actele doi și trei se simte puțin că narrativa se-ntinde. Oricum, asta e cinema pe care vreau să-l reiau imediat. Lăsa-mi filmul ăsta în cap o bună vreme.

Uite, am urmărit Bahubali: The Epic și trebuie să zic că m-a surprins plăcut. E un film de acțiune pe scară mare, gen ala care te ține cu nervii întinși de la început până la capăt. Rajamouli știe ce face, asta e clar. Povestea e mai mult decât simplă actiune, are și o latură dramatică serioasă cu tensiuni regale și trairi de personaje care te conectează cu lumea asta epică. Scenele de luptă sunt spectaculoase, coregrafia e impecabilă și efectele speciale te lasă cu gura deschisă. S-a simțit ca într-o filme Marvel, dar cu un stil propriu, indian. Singurul lucru e că uneori pare ceva prea mult și pătim cu câteva scene care trăgeau puțin din ritm. Dar sincer, asta nu-i dealbreaker. Actorii au dat totul, iar cinematografia e frumoasă. Dacă-ți place actiunea și dramele cu oaspeți mari, ăsta e filmul tău. L-aș recomanda fără probleme.

Uite, "Călătoria lui Joe" e chiar o plăcere să-ți vezi. Tyler Perry reușește din nou cu personajele lui, iar Joe e orice altceva decât plictisitor. Ala care-l joacă pe nepot (trebuie să recunosc, nu-i mereu ușor cu actorii tineri) de data asta surprinde plăcut. Povestea e aia clasică: unchiul rău și nepotul turbat pe căruți, drumuri haioase, lecții de viață. Nu-i ceva revoluționar, dar merge solid. Au momente cu adevărat amuzante, nu doar glume forțate gen comedii fără simț. Unele scene m-au făcut să râd ca un nebun, sincer. Poate că a doua jumătate pică ușor din ritm și sentimentalismul din final e puțin prea servit pe tavă. Dar pe-ansamblu, filmul ține bine ceasul, nu te plictisește și-ți faci bine de ziua ta acolo la cinema. Pentru o comedie obișnuită, e mai sus de medie. 4.5 e justa.

Filmul a fost ok, plin de acțiune și nu m-a lăsat să mă plictisesc. Demult nu am mai văzut un film cu pirați bine realizat. Problema majoră a filmului e că (la fel ca multe alte filme recente) se concentrează doar pe personajul principal feminin care poate face orice și bate pe oricine. Restul personajelor nu sunt deloc dezvoltate și la un moment dat devine plictisitor din cauza asta.

Am intrat în sala cu așteptări mari, dar "Mașină de război" m-a lăsat pe jumătate mulțumit. Acțiunea e masivă, efectele speciale sunt impresionante și scenele de luptă cu ființa extraterestră sunt într-adevăr tensionate. Patrick Hughes știe cum să construiască un climax, asta trebuie să recunosc. Problema e că după toată exploziile și armele grele, rămân gol din punct de vedere emoțional. Personajele sunt previzibile, dialogurile ușor plictisitoare. Genistul protagonist ar putea fi orice tip din alte filme de acțiune, nu am simțit o adevărată legătură cu el. E ca și cum filmul merge pe autopilot, urmărind formula cunoscută. Totuși, nu e rău complet. Pentru o vizionare pur de acțiune, unde vrei să te lași dus de adrenalină, funcționează. Doar că mă gândesc la cât ar fi putut fi mai profund, mai interesant. E o misiune care ar merita mai mult decât o simplă scenă de bătaie epică. Merită vizionat dacă ești fan hardcore al genului, dar nu o recomand orbește. 3.5 din 5 e justa.

"Frăția fricii" pornește de la o premisă solidă: o avocată implicată în rețelele criminale care trebuie să negocieze cu poliția pentru a salva pe nepoata ei. Din păcate, execuția nu stă la înălțimea potențialului acestei istorii. Morelli nu reușește să construiască tensiune și filmul se simte fragmentat, parcă regizorul nu știe prea bine în care direcție să meargă. Actrița principală face ce poate cu un script slab, dar personajul ei lipsește de contradicții interesante. Scenele de acțiune sunt ok din punct de vedere tehnic, dar lipsit de inventivitate. Mai problematic e ritmul: filmul are momente în care moare complet și alteori se grăbește peste întâmplări importante. São Paulo merită mai bine decât asta. Violența orașului este folosită doar ca decor prost utilizat, nu ca forță naratoare. E dezamăgitor pentru că genul ăsta, când e făcut bine, poate fi electrizant. Aici, pur și simplu nu e. Nu recomand.

Maggie Gyllenhaal încearcă ceva cu ambițe serioase în "Mireasa!", dar filmul se simte cam sufocat de ideile lui. Avem aici science-fiction, horror, comedie și o critică socială care se-ntrec una pe alta fără să rămână prea mult la fiecare. Pe de o parte, e interesant cum readuce o poveste clasică în anii 1930 și o condimentează cu atât de multe straturi. Christian Bale e solid în rolul unui Frankenstein dor-nic și ciudat, iar energia filmului nu e de neglijat. Dar asta e și marea problemă: filmul nu știe prea bine cine vrea să fie. Iubirea dintre creații nu se simte constantă, iar nici una dintre planurile narative nu e explorată pe măsură. Regia e vizuală și nebună, fără îndoială. Dar visul Gyllenhaal se zbate prea mult în propriile gânduri, fără să pună laolaltă piesele într-o formă coerentă. E un film cu potențial de cult, dar cam dezamăgit pentru o vizionare obișnuită.