Dupa pararea mea, Helen Mirren esta una din cele mai bune actrite din toate timpurile. A fost magistrala. Si felul ei de a fi imi place. Brava
Atunci cand vestea mortii Printesei Diana, fara nicio indoiala, cea mai cunoscuta femeie din lume, cade asupra unui public britanic socat si neincrezator, Regina Elisabeta a II-a se retrage intre zidurile Castelului Balmoral cu familia sa, incapabila de a intelege reactia publicului la nenorocire. Pentru Tony Blair, popularul si nou alesul prim-ministru, nevoia poporului de siguranta si sprijin este palpabila. Cu cat rabufnirea emotionala fara precedent creste in intensitate, Blair trebuie sa gaseasca un mod de a o reuni pe iubita Regina, cu poporul britanic. Tony Blair este primul laburist ales de poporul englez după 18 ani. El devine Primul Ministru al Angliei. Este căsătorit şi are trei copii. În Londra, la palat, pe 2 mai 1997, are loc prima întâlnire între Regina Angliei şi noul Prim Ministru, ales de popor. Tony Blair abia instalat, deja se trezeşte cu probleme delicate pe care încearcă să le rezolve cât mai bine. În 30 august 1997, fiul miliardarului Mohamed şi prinţesa Diana au suferit un accident rutier, iar Prinţesa Poporului, cum o numise Tony Blair, moare. Poporul britanic suferă.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Dupa pararea mea, Helen Mirren esta una din cele mai bune actrite din toate timpurile. A fost magistrala. Si felul ei de a fi imi place. Brava
Un film foarte bun, cu două prestaţii excelente-Hellen Mirren şi Michael Sheen, răspunderea lor fiind foarte mare, întrucât au interpretat persoanje adevărate, celebre.
Filmul descopera privitorului că regina nu este doar un simbol al Marii Britanii , simbolul și fundamentul a monarhiei , acesta este încă un om . Omul care a fost afectat profund in tot ceea ce sa întâmplat cu Diana , ceea ce sa întâmplă în jurul familiei regale . Un om care a luat decizii dificile în momente dificile . Omul care nu merita aceste acuzații crude și cuvinte dure la adresa ei .
Daca e sa luam in calcul doar povestea filmului atunci este genial,de altfel asta a si foat scopul realizarii filmului.Oricum daca cel putin pe jumatate tot ce a fost in film este adevarat,atunci parerea mea despre familia regala a scazut dramatic.Refuz sa comentez mai mult.Filmul este foarte frumos structurat si foarte miscator.
Un film despre un eveniment mult mediatizat la vremea respectiva , anume moartea printesei Diana intr-un accident de circulatie ; Diana a provocat in timpul vietii unele probleme casei regale , dar dupa moarte se pare ca a provocat si mai multe ; acest moment este redat in film , un film cu regina Elisabeta a II-a a si primul ministru Tony Blair , despre printesa Diana ; evenimentul a fost intens mediatizat , cu multimi de oameni care o deplangeau pe Diana , unii care n-aveau unde dormi sau care...
Un film foarte interesant, Helen Mirren a intrat foarte bine in pielea personajului , a jucat acea femeie dura, inteligenta, eleganta . Un film foarte reusit , si merita vzut din plin ! Un mare 10
Nota 10 pentru interpretare,nota 10 pentru surprinderea fidela a unui moment pe care l-am trait cu totii intr-un fel sau altul, nota 10 pentru analiza unei monarhii ce dureaza de atat de mult timp, cu plusurile si minusurile ei
Nu stiu cat de mult respecta adevarul istoric filmul, dar filmul e magistral, interpretarea actritei principale si a lui James Cromwell sunt fara cusur.; chiar merita oscarul acest film.; e un film din care ai ce invata.
Helen Mirren si-a meritat statueta. Un film nu foarte comod, dar nici nu se poate numi o capodopera. Totusi, se remarca prin lipsa speculatiilor pe marginea evenimentelor prezentate.
un film dramatic care m-a miscat. mi-l recomandase profesoara mea de engleza. l-am vazut si mi-a placut. Helen Mirren mi-a placut cum a jucat-o pe Regina. foarte dura. imi aduc aminte ca mai vazusem un film care se intampla in Anglia si care avea un citat ceva de genul :"Noi nu aratam sentimentele decat cainilor si cailor." si se pare ca ar fi un fel de descriere e Reginei. isi tine toate sentimentele in interiorul ei. Michael Sheen mi-a placut foarte foarte foarte mult cum l-a interpretat pe B...