Sinopsis
Deşi nu este prea bun în luptele cu tauri, Juan Bautista se crede cel mai bun matador cântăreţ din toata Spania. Sosit în Barcelona pentru a căuta un local unde să-şi etaleze calităţile de cântăreţ, cere cu disperare un angajament în localul patronat de Francisco Carbonell însă acesta, deşi iniţial îl refuză, ulterior acceptă să-i ofere o oportunitate de a se desfăşura în voie cu o singură condiţie : are la dispoziţie doar trei zile, nici o secundă în plus, pentru a o seduce pe superba Olimpia Segura, considerată cea mai frumoasă şi mai dorită ‘’vrăjitoare’’ din Barcelona. Fără să bănuiască ce-l aşteaptă, Juan acceptă provocarea.