El Topo

Regizor: Alejandro Jodorowsky

Sinopsis

În anii 1960 şi la începutul anilor 1970, când westernul se descompunea, transformându-se în western spaghetti şi încorporând aluzii marxiste şi încercări bizare de a-şi apropia elemente de comedie şi musical (vezi, de pildă, Cat Ballou şi Vopseşte-ţi căruţa), Cârtiţa a reprezentat westernul exemplar. Inspirat de Fellini, scenaristul-regizor-actor Alejandro Jodorowsky transformă povestea aparent simplă a unui bandit care porneşte să-i înfrunte pe cei mai mari pistolari din ţară într-o alegorie a căutării revelaţiei spirituale. El Topo călătoreşte prin deşertul plin de tâlhari violenţi şi de războinici groteşti, ireali, simbolizând fiecare o altă etapă a căutărilor eroului. Jodorowsky nu lasă nimic la întâmplare, făcând o paradă nesfârşită de referinţe biblice, motive freudiene si simboluri jungiene. El Topo porneşte la drum vanitos şi egoist, lacom de putere şi de glorie, numai pentru a se descoperi golit şi epuizat odată ce şi-a atins scopul. Dându-şi seama de futilitatea misiunii pe care şi-o asumase, el renunţă la ambiţiile sale lumeşti şi la nevoia de a-şi satisface ego-ul. Protagonistul trece printr-o moarte simbolică înainte de a se întoarce din deşert ca un vas curat, gol, purtând pe umeri suferinţa lumii, apărător al câtorva amărâţi schilozi şi diformi, creaturi copilăreşti care-l urmează. Dând faţă cu o lume la fel de brutală şi de indiferentă ca şi cea pe care o părăsise, şi cu un fiu pe care-l abandonase şi care acum caută răzbunare, El Topo nu are altă alegere decât un ultim sacrificiu, un act de jertfire de sine ce evocă imaginea călugărului care şi-a dat foc pentru a protesta împotriva Războiului şi Distrugerii. Spre deosebire de alte westernuri, El Topo nu are deloc pretenţia de a fi realist sau corect din punct de vedere istoric. Lumea zugrăvită de film este un peisaj profund personal, un cadru în care se desfăşoară ciclul Vieţii, Morţii şi Renaşterii. Se poate afirma, e drept, că Jodorowsky întrece puţin măsura, că, distribuindu-se pe sine în rolul principal, dă dovadă de o aroganţă şi un narcisism extreme. Dar El Topo este fascinant ca un produs al timpului său, ca o mărturie a ideilor şi filosofiilor pe care oamenii le studiau în vremea aceea şi a temerilor lor, conştiente şi inconştiente. El Topo este încă un film unic în istoria celei de-a şaptea arte.