Sinopsis
Filmul este o ecranizare nouă după cartea pentru copii a lui Aleksei N. Tolstoy din 1936 cu titlul de ,,Aventurile lui Buratino". Cartea a avut, și are, un succes enorm, neașteptat la copiii ruși, care și acum mai cred că-i o poveste rusească originală, deși în bună parte ea este inspirată și modificată dupa povestea italiană de mare succes cu ,,Pinocchio ". S-ar putea că sovieticilor în '36 nu le-a cartea pentru copii cu Pinocchio pentru că conține o întreprindere particulară mică--deci, cu așa-zise elemente mici-burgheze-- sau poate pentru că nu sunt, bineînțeles, copii ruși în cartea italiană. Oricum, autorul cărții după care s-a făcut această ecranizare din 2009 a filmului ,,Buratino", a publicat și minciuni elogioase despre dictatorul Stalin-- care a fost într-o vreme supranumit de propaganda sovietică din timpul lui, precum și în abecedarele românești pentru școlarii români-- ,,tătucul Stalin: tatăl tuturor copiilor". Filmul deși a fost conceput pentru copii de vârstă pre-școlară și școlară, ca o variație pe tema plină de umor și învățăminte utile ale lui Pinocchio, are și un caracter de aventuri din povești cu subtrat de folklor rusesc, pe lîngă cel comic; din acest motiv filmul va fi de atracție și pentru spectatorii maturi care sunt amatori de povești rusești din folklorul vechi rus. Fiind atât o comedie cât și un film muzical, acest film este desigur o îmbunătățire certă a cărții după care a fost ecranizat, chiar daca autorul cărții minte de stinge, sau de îngheață apele. Pentru comparație, ,,Baronul Munchausen", adică ,,Baronul Minciună" , a făcut-o însă cu mult mai mult umor, cu mai mult stil, și cu povești originale, într-adevăr captivante, așa cum le vedem și în ecranizarea cărții cu basmele lui.