Pornit de la o idee simpla Andrey Tarkovsky realizeaza un film extraordinar de complex si un adevarat festin pentru iubitorii filmului de arta.

Marele cineast avangardist american Stan Brakhage îl elogia odata pe Andrei Tarkovski pentru realizari filmice pe trei planuri: nararea povestilor "triburilor lumii"; mentinerea unui stil personal si descoperirea pe aceasta cale a adevarului sau propriu; si "realizarea visului oricarui artist de a ilumina granitele inconstientului". Oglinda este un exemplu graitor si memorabil al acestei triple maiestrii. Oglinda este un film captivant si remarcabil - greu de definit, pentru ca este încarcat de misterul locurilor, oamenilor si gesturilor. Acest autoportret al lui Tarkovski este o poveste cu personaje din trei generatii, în care melancolia laconica a situatiei mamei sale - abandonata in anii 1940 de sotul ei si lasata sa-si creasca singura fiul - este reflectata de relatiile sale adulte. Barbatii, în general absenti din poveste si de pe ecran, apar ca voci si sunt identificati drept creatori de arta si poezie (versurile pe care le auzim periodic în film apartin tatalui lui Tarkovski). Tarkovski este o figura mai radicala si mai moderna decât aparentul sau urmas rus, Aleksandr Sokurov. Oglinda este construit ca un colaj, în care scene ce reconstituie evenimente anterioare, stergând granita dintre trecut si prezent, sunt amestecate cu secvente de arhiva din diferite tari si cu citate ciudat de disparate din muzica clasica (Bach, Pergolesi, Purcell). Atmosfera este de vis, enigmatica, eliptica. Exista însa si aici semnele unei simplitati de o mare frumusete, care îl aseamana pe Tarkovski cu Terence Malick: miscarea elementelor naturale (vântul, focul, ploaia), peisajele inepuizabile ale chipului uman si sentimentul timpului care trece, toate acestea creeaza impresia "respiratiei" lumii. Ca si Robert Bresson, Tarkovski este un maestru al potrivirii imaginii si sunetului. Laconismul miscarilor camerei sale si dezvaluirea treptata a partilor disparate ale fiecarei scene creeaza o aura si un efect care coplesesc realitatea materiala a ceea ce vedem si auzim pe ecran si deschid o poarta catre alt tarâm. Arta lui Tarkovski este una a texturii, a aurei, a simturilor. Oglinda este în acelasi timp o confesiune intima, o evocare a trecutului si un poem ezoteric.
Pornit de la o idee simpla Andrey Tarkovsky realizeaza un film extraordinar de complex si un adevarat festin pentru iubitorii filmului de arta.
Proiectul Oglinzii (al patrulea lung-metraj al lui Tarkovski, ce ocupă un rol central - atât numeric cât şi estetic - în filmografia sa) a fost intitulat - provizoriu - Mărturisirea, apoi O zi luminoasă şi este dedicat mamei sale (Maria Vişniakova) - care se joacă pe sine în film. "Filmul acesta - afirmă Tarkovski într-una din confesiunile sale din Sculpting in Time - şi-a propus să reconstituie vieţile oamenilor pe care i-am iubit şi pe care i-am cunoscut bine. Am dorit să spun povestea suferin...
un film ce intra categoric in cadrul cinematografului de arta ; un film greu de inteles, cu multe conotatii; un film ce nu e pentru relaxare, ci ca tema pentru acasa.
cel mai bun film al marelui regizor rus tarkovski...o poveste despre caracterul uman...un scenariu exceptional in stilui caracteristic...un film plin de simboluri
Filmul autobiografic al lui Andrei Tarkovsky a fost văzut de multe ori ca fiind unul greu de înțeles și care dă impresia că e plin de simboluri ascunse. De fapt, ceea ce Tarkovsky transpune este doar drama unui bărbat de 40 de ani pe patul de moarte care regretă unele lucruri din trecut și care dorește doar iertare. Descoperirea lui Tarkovsky poate schimba percepția unui om asupra filmelor deoarece tehnica lui de a reda anumite scene este un aparte care îți dă impresia că ceea ce vezi e special...
Proiectul Oglinzii (al patrulea lung-metraj al lui Tarkovski, ce ocupă un rol central - atât numeric cât şi estetic - în filmografia sa) a fost intitulat - provizoriu - Mărturisirea, apoi O zi luminoasă şi este dedicat mamei sale (Maria Vişniakova) - care se joacă pe sine în film. "Filmul acesta - afirma Tarkovski - şi-a propus să reconstituie vieţile oamenilor pe care i-am iubit şi pe care i-am cunoscut bine. Am dorit să spun povestea suferinţei pe care o trăieşte un om atunci când simte că nu-...
Film autobiografic ce a socat publicul prin dramatismul lui. Versurile scrise de tatal sau, celebrul poet Arseny Tarkovsky sunt citate si descrise pe pelicula, un film despre jinduire si izolare, despre implicare spirituala si despre rolul individului in imbunatatirea vietii pe pamant.