Datorita unei tradari la nivel inalt, o serie de cercetatori de top din Anglia dispar. Harry Palmer, un nesupus subordonat este infiltrat in agentia de contraspionaj cu scopul de a-i da de capat acestei enigme.

Harry Palmer e un agent de contra-spionaj aflat la Londra care are de-a face cu birocraţia din propria organizaţie în timp ce investighează răpirea unor oameni de ştiinţă britanici, care reapar după câteva zile, dar sunt spălaţi pe creier şi au devenit inutili. Palmer e surprins că misiunea de a-i găsi pe răpitori i-a fost încredinţată lui şi e convins că cei de mai sus l-au ales numai pentru că se pot lipsi uşor de el, în caz că e prins.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
<p>Christopher Plummer a fost iniţial luat în considerare pentru a interpreta rolul principal, dar a renunţat pentru The Sound of Music (Sunetul muzicii). </p><p>Rolul a fost apoi oferit lui Richard Harris, care, de asemenea, a refuzat. Harris a comentat mai târziu decizia sa, destăinuindu-i lui Sean Connery, că a refuzat " File Ipcress " pentru a fi alături de Doris Day în Caprice (1967). </p><p> IPCRESS este abrevierea pentru '' Induction of Psychoneuroses by Conditioned Reflex Under Stress '', ceea ce înseamna: inducerea de psihoneuroza din reflex condiționat de stres. </p><p>Melodia principală a filmului este cântată la ţambal și a fost creată de către compozitorul John Barry.</p>

Sue Lloyd
Jean

Misiune: Imposibilă 2