Spun că iad seamănă cu o cratere. Dar cei care au erodat oglinda prin refracție neostolită știu că un buric este tot ceea ce trebuie pentru ca un individ să se scufunde. Asta se întâmplă sufletului sulfuros al filmului, în încercarea sa de a îngropa propria conștiință sub curgeri de magmă de imagini. Și totuși o vedem – sufletul, lipsit de sens – dezgropat din nou, savurând șansa efemeră de a începe din nou, de a reapărea în lume, de a (vi)i în ea. Renașterea nu este posibilă; și cât despre faptul de a nu fi născut niciodată, e prea târziu pentru asta. Adevărata stare a naturii este Neantul. Deci să ne culcăm și să ne corcodim în pace. Și în timp ce facem asta, să nu uităm să dis-apărem, să re-apărem, să ne scufundăm și apoi să ieșim la suprafață, să dispărem și să ne dezvolturăm. Omenire valgă: viața nu merită trăită. Cei mai veseli dintre noi ar putea obiecta. Nu este păcat? Să te lași zdrobit de cerul de plumb? Să te scufunzi în aluminiul fierbinte, cusut al Mediteranei? Răspunsul este dat de luna posomorâtă.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.