am avut impresia ca vad miorita in varianta irlandeza; filmul mi-a lasat un gust amar, finalul e absurd, frustrant.

“Uciderea unui preot într-o duminică. Asta-i bună.”
Părintele James este un preot bun și integru. Într-o zi, un bărbat îi spune la confesional că îl va ucide tocmai pentru că nu a făcut nimic rău. James are răgaz o săptămână pentru a-şi aranja afacerile, timp în care ajută sufletele pierdute din parohie în vizite ce ar trebui să scoată la iveală şi posibilii suspecţi. Pregătirea lui pentru moarte este complicată şi de sosirea fiicei sale, care tocmai a trecut printr-o tentativă de sinucidere.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Aidan Gillen
Dr. Frank Harte

The Wind That Shakes the Barley
„Calvary” este un film irlandez, o dramă profundă, care încearcă să portretizeze atitudinea de repulsie, faţă de reprezentanţii bisericii catolice şi faţă de biserică implicit, a locuitorilor unei mici urbe situată pe coasta de vest a Irlandei. Încă de la început trebuie specificat că filmul prezintă mai multe aspecte care ţin de „ramura” catolică a creştinătăţii şi de aceea, în unele privinţe şi pentru unii spectatori, filmul poate fi profund ofensator. Scenariul este „asimetric” scris. Astfel...
As incepe prin a spune ca acest film nu este o comedie, ci exista pe alocuri putine momente de umor tipic irlandez. In schimb este o drama interesanta despre credinta, dragoste si daruire pana la moarte. Mi-a placut mult Brendan Gleeson, rolul preotului l-a prins foarte bine. Decorul superb, muzica si rolul facut de B. Gleeson ma face sa recomand acest film.
Daca doriti sa vedeti un film despre credinta si virtute, fara lectii moralizatoare de religie, taios si fara falsitate, presarat cu mult umor negru si replici surprinzatoare, atunci veti fi incantati de "Calvary". Brendan Gleeson, un actor excelent care face un rol deosebit in acest film, parintele James. Comunitatea micului sat de pe coasta irlandeza, pitoreasca si fascinanta ca si peisajul, este un plus al filmului. Nota de mister in aflarea deznodamantului va va aminti putin de Agatha Christ...