

Saajan este un tânăr licean căruia îi place să-și trăiască viața la maxim. Într-o zi însă, datorită insistențelor prietenilor care aproape îl târăsc într-un bordel situat la marginea orașului, o va întâlni pe Kajal, fata visurilor lui. Kajal este o victimă inocentă a lui Dhanraj, propietarul acestui bordel care a răpit-o cu scopul de-a o forța să se prostitueze. Ea fiind virgină nu vrea sub nici o formă să cedeze presiunilor și bătăilor la care o supune Dhanraj. În acest moment însă îl va cunoaște pe Saajan, cel care îi va schimba întreaga viață. Aflând adevărul despre cum a ajuns în acel oribil loc și despre toate chinurile prin care este pusă să treacă, Saajan decide s-o ajute să scape din acel infern. Împreuna cu prietenii săi pun la cale un plan prin care s-o scoată pe Kajal din bordel. În acest rastimp însă cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt. Dar dragostea lor va trebui să depășească numeroase obstacole pentru a se împlini, deoarece această legatură nu este acceptată în societetea coruptă în care trăiesc. Pe de-o parte părinții lui Saajan se opun acestei relații, deoarece au alte planuri pentru fiul lor. Aceștia doresc ca Saajan să se înroleze în armata indiană. Pe de alta parte Dhanraj nu este de acord cu aceasta relație, deoarece nu vrea ca vreuna din fetele sale să reușească să se integreze în societate. Prins ca într-o menghină între aceste două lucruri, Saajan izbândește în cele din urmă să-și salveze iubita din infern. Dar oare cum vor evolua lucrurile mai departe ? O vor accepta părinții lui Saajan pe Kajal ca noră ?Va reusi Dhanraj să-și atingă scopul ?
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Kiran Kumar
Colonel D.N. Sood
Geetaa Mera Naam
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.