Din toata fauna asiatica pe care au digerat-o cu foarte multa placere nu cred ca a existat un film care sa ma traumatizeze serios, la care sa imi fie pur si simplu frica sa ma uit. Mi-a fost frica aproximativ trei ani sa vad finalul de la Shutter. Arta asiatica in toata suprematia, bogatia de motive sinistre si o poveste cu un final mai fucked up decat mi-am putut imagina, mi-au facut pielea de gaina. Va invit sa savurati povestea fotografiilor bantuite:
















