cartea e superba! din pacate nu am gasit inca filmul pentru a-l viziona, desi mi-ar placea sa fac o comparatie ..


Regizor: George McCowan
Aceasta mini-serie se invarte in jurul a doua persoane, Tracy Whitney si Jeff Stevens. La inceput, Tracy este o fata inocenta, indragostita si insarcinata cu copilul unei familii influente. Desigur, ea nu a primit binecuvantarea familiei. Asa ca, aceasta a fost trimisa la inchisoare pentru o crima pe care nu a savarsit-o ea, dar in cele din urma a fost eliberata. Acum ca a fost eliberata, ea incearca sa se intoarca la persoanele care i-au inscenat crima. Ea va incerca sa-si reconstruiasca viata, dar din cauza faptului ca a fost la inchisoare ii va fi foarte greu. Pana la urma i s-a oferit o slujba, aceea de a fura bijuterii. Jeff este un condamnat care a crezut ca si-a gasit marea dragoste, dar cand a aflat ca sotia sa nu simte la fel ca el, a decis sa-i fure pe cativa prieteni de-ai ei, iar mai apoi sa divorteze de ea. Cararile lor se vor intersecta in momentul in care Tracy, dupa ce fura lucrurile pentru care a fost angajata, se intalneste cu niste politisti, unul dintre ei fiind Jeff. Aparent, seful acesteia a incercat sa ii insceneze asta, dar aceasta reuseste sa scape de politisti. Mai tarziu, aceasta il intalneste pe Gunther Hartog, care o antreneaza pe aceasta sa fie un hot de diamante international. Aceasta il va intalni inca o data pe Jeff, cu care va face echipa pana la urma. Pe urmele lor se afla acum Daniel Cooper un investigator. Daca vor reusi sa scape sau nu, veti afla doar urmarind aceasta mini-serie.

James Whitmore
Frank Phillips

The New Daughters of Joshua Cabe
cartea e superba! din pacate nu am gasit inca filmul pentru a-l viziona, desi mi-ar placea sa fac o comparatie ..
am ancercat prin toate mijloacele sa l vad parerea mea? o pacaleala sa fim anregistrati pe cinema rx dar filme nu vedem ne aflam an treaba asda sa primim imeiluri aiurea sa ne aflam an treaba credeam ca sunteti firma serioasa m am convins semnat eu
Cartea e deosebita filmul dragut cu 'de toate' ;din pacate l-am vizionat in urma cu ceva ani pe un VHS de o calitate slabuta tradus.As dori sa il am pe DVD ! Ioan