Sinopsis
Acțiunea filmului este declanșată în momentul în care un cuplu care pătrunde clandestin pe un teren dezafectat al armatei SUA, destinat testelor, își găsește sfârșitul într-un lac din zonă, fiind sfâșiați de niște pești carnivori.În timpul războiului din Vietnam armata SUA a derulat un experiment care consta în crearea, prin intermediul ingineriei genetice, a unei super-specii de piranha, pește carnivor originar din America de Sud. Proiectul numit Razorteeth urmărea folosirea acestor monștri creați de americani în războiul contra comuniștilor dus în jungla vietnameză în anii 1960-70.Proiectul este oprit, iar lacul în care peștii piranha se înmulțeau a fost otrăvit, pentru a ucide peştii carnivorii creați de doctorul Robert Hoak. Însă unele dintre exemplarele au supraviețuit otrăvirii și au continuat să se dezvolte pe cale naturală, devorând toate viețuitoarele care le stăteau în cale.După ce s-a observat dispariția celor doi tineri în fostul lac militar, autoritățile locale i-au deversat apele într-un râu pentru a le găsi cadavrele. În urma acestei mișcări greșite, peștii ucigași au ajuns în rețeaua hidrografică a întregii regiuni. Maggie și Paul trebuie să lupte cu aceşti peşti ucigaşi pentru a-i împiedeca să ajungă la Ocean, unde se puteau răspândi în toată lumea.