
Omul nostru din Havana, o adaptare a cărţii omonine scrisă de Graham Greene, este o comedie inspirată de paranoia specifică Războiului Rece. Jim Wormald este un rezident britanic în Havana din Cuba lui Batista, un oraş plin de viaţă şi de plăceri interzise. Wormald, un simplu negustor de de aspiratoare, nu reuşeşte să facă faţă costisitoarelor capricii ale fiicei sale, Molly, astfel încît atunci cînd Hawthorne, un agent britanic responsabil cu spionajul în zona Americii Centrale, doreşte să îl recruteze, îi va accepta oferta. Aceasta deşi noul spion nu are legături importante în Havana, deci nu are ce informaţii să-i ofere, dar, cum informaţiile sînt plătite, Jim este pregătit să treacă peste aceste „detalii”. Pentru a-şi arăta importanţa în faţa lui Hawthorne, Wormald începe să îi trimită rapoarte privind iminenta revoluţie cubaneză, folosind informaţii din ziare, inventează noi agenţi, aflaţi şi ei pe statul de plată, iar, finalmente, ajunge să prezinte schiţe ale unor arme secrete, inspirate de fapt de aspiratoarele pe care le vinde. Dar căpitanul Segura, şeful poliţiei, decadent şi corupt asemenea întregii Havane şi atras de fiica lui Wormald, ajunge să creadă că munca de spionaj desfăşurată de negustor este cît se poate de reală, ca şi conţinutul rapoartelor acestuia. De aici, lucrurile se complică, toată lumea luînd în serios informaţiile provenite din aspiratoare şi fiind gata de orice să pună mîna pe ele.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
<p align="justify"> Filmul a fost turnat chiar în Havana, la scurt timp dupa caderea regimului lui Batista si luarea puterii de catre comunisti, care sperau ca productia sa fie o palma data „capitalismului corupt”.</p>

Ernie Kovacs
Capt. Segura

Terminal
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.