un film destul de bun,care reda atmosfera celui de-al doilea razboi mondial dintr-o perspectiva diferita de alte ecranizari.

Anna Frank primeste cadou un jurnal atunci cand implineste varsta de 13 ani, pe 12 iunie 1942. Cateva zile mai tarziu, intreaga ei familie se ascunde in incercarea de a scapa de soarta cumplita pe care le-o pregateau nazistii evreilor. Acest jurnal a fost locul in care ea a consemnat intreaga experienta de viata a celor doi ani petrecuti in teroare, ascunsa, rastimp in care a descris un grup de oameni care incerca, in pofida a tot, sa pastreze lumina sperantei vie si, mai presus de orice, sa supravietuiasca unei epoci de neagra amintire in istoria omenirii. Documentul ramane una dintre cele mai importante marturii ale atrocitatilor petrecute in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Richard Beymer
Peter Van Daan
un film greu de vazut datorita finalului, dureros de real si trist; nu pot sa contest dragalasenia actritei Millie Perkins dar la vremea la care s-a realizat filmul aceasta avea 20 de ani, ori e greu de jucat o fetita de 13 ani cand ai 20 de ani.
Cred ca este cel mai bun film realizat despre destinul micutei evreice, Anne Frank. Realizat dupa jurnalul tinut de ea in anii in care impreuna cu familia a trait ascunsa de nazisti, jurnal publicat de tatal ei, Otto Frank , singurul supravietuitor...filmul este o poveste dureroasa si din nefericire adevarata.Au fost si vor mai fi multe alte ecranizari dar in acest film a stralucit o mica / mare actrita, Millie Perkins care cu foarte mare greutate a putut fi egalata.Chipul ei, ochii, inocenta c...
Filmul este foarte mult axat pe personaje şi interacţiunea dintre ele.Jon Jones încearcă să spună o poveste umană şi o face bine.Adaptat după jurnalul Annei Frank,subiectul se bazează pe afirmaţiile unei tinere care se crede neânţeleasă şi exploarează în mod deosebit emoţiile interioare ale personajelor,totul pe un fundal de război.
Cred ca este cel mai bun film realizat despre destinul micutei evreice, Anne Frank. Realizat dupa jurnalul tinut de ea in anii in care impreuna cu familia a trait ascunsa de nazisti, jurnal publicat de tatal ei, Otto Frank , singurul supravietuitor...filmul este o poveste dureroasa si din nefericire adevarata.Au fost si vor mai fi multe alte ecranizari dar in acest film a stralucit o mica / mare actrita, Millie Perkins care cu foarte mare greutate a putut fi egalata.Chipul ei, ochii, inocenta c...
Un film inspirat din fapte reale. Este prezentata viata tensionata unor familii de evrei care se ascund in Olanda ocupata de fortele naziste. Pelicula transmite stari de compasiune pentru evreii ce au fost victimele sistemului nazist, condus de Adolf Hitler. Actiune simpla, jocul actorilor excelent.