

Documentarul de faţă prezintă biografia artistică a celei care este considerată cea mai mare actriţă a tuturor timpurilor, Katharine Hepburn. La 85 de ani, Miss Hepburn îşi prezintă cariera, exact aşa cum apare şi în rolurile sale, în stilul său inconfundabil ironic şi lucid, urmărindu-şi evoluţia cu ochi critic şi neîncetînd să se amuze pe seama sa şi a celor apropiaţi ei. Desigur că, în acelaşi stil inconfundabil, acesta este şi momentul pentru a lua oarecum ochii lumii cu realizările sale - şi pe bună dreptate, de altfel. Documentarul trece de partea artistică, Katharine Hepburn prezentînd, pe un ton dulce-amărui, puţin cuprins de ispita amintirii, şi viaţa sa personală, în măsura în care s-a amestecat cu cea profesională, pe cei apropiaţi (în primul rînd pe Spencer Tracy) şi pe cei de nesuferit, reliefînd încet felul în care personalitatea sa s-a format în lumea cinematografului. Patinată de timp, Katharine-povestitoarea reuşeşte să fie la fel de fermecătoare precum Katharine-actriţa.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Hélène Berr, une jeune fille dans Paris occupé
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.