Sinopsis
Tânăra de 23 de ani Diana Elaine Kelper părăseşte Texas-ul natal şi ajunge în oraşul Santa Paula - New Mexico, unde a obţinut o slujbă. Cum nu este deloc la ceea ce se aştepta, în loc de chelneriţă ea vede că trebuie să presteze ca dansatoare într-un club de striptease, Diana vrea să se întoarcă acasă, însă nu mai are bani să-şi plătească transportul. Încet, încet ajunge să se îndatoreze tot mai mult la Fred Lakehorn, intermediarul care a adus-o în oraş şi ca să strângă bani se gândeşte tot mai serios la sfaturile colegei de cameră, toxicomana Rita, precum şi la sugestiile lui Jack, patronul clubului unde dansează, care spun să se culce cu clienţii. Spre ghinionul ei, primul client se dovedeşte a fi un psihopat, mare amator de vânătoare, care o duce forţat într-o zonă sălbatică, o dezbracă în pielea goală şi îi dă 15 minute avans ca să fugă, el urmând să o vâneze cu o arbaletă. Va găsi oare Diana resurse şi putere ca să scape de vânătorul psihopat ? Îi va simţi oare cineva lipsa şi va porni în căutarea ei ?