Un film tulburator, o lupta covarsitoare a pasinunilor si dorintelor. Plin de sensibilitate, o adevarata dovada de tandrete. Holly Hunter face un rol de exceptie. Nu trebuie ratat, il recomand cu caldura.
Regizor: Peter Rosen
Jane Campion - regizoarea si scriitoarea filmului "The piano" provine din Noua Zeelanda. In film, personajul principal este Ada, o femeie muta, ce are o fetita. Din cauza unei casnicii aranjate, ea va trebui sa se mute intr-o padure din Noua Zeelanda. De aici apar tulburari, crize, disperari: nu-si gaseste locul, si in scurt timp va pierde si pianul, singura ei avere materiala pe care si-a luat-o din Scotia.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Vladimir Horowitz
Self
Iata cum si dupa mai mult de 20 de ani, Jane Campion ramane in constiinta publicului cinefil realizatoarea unei Balade mirifice inchinata iubirii in cele mai profunde trairi. Holly Hunter a devenit din ce in ce mai "curtata" in lumea cinematografiei, chiar daca, in opinia mea nu a mai atins acea maiestrie artistica...Harvey Keitel a mai imbatranit si cred ca aparitia sa nud nu se mai poate repeat iar micuta Anna Paquin a crescut si a devenit una dintre cele mai appreciate actrite canadiene / a...
Atipic pentru filmul de epoca, dar foarte bun. Intensitatea trairilor si starilor Adei depaseste orice imaginatie.
O istorisire ce te prinde de la inceput,o drama intr-un cadru ciudat,noroi din plin dar si delicatete in modul de a mangaia clapele pianului,o frica de vointa si o descatusare.Mi-a placut,Holly Hunter intr-o interpretare deosebita si neobisnuita...cat de mult vorbesc ochii si mainile ei.
recunosc ca filmul e plin de simbolistica, acel noroi perpetuu aproape e cumplit de apasator, dar nu pot sa spun ca acest film mi s-a parut ceva deosebit; ba mai mult nu am putut empatiza deloc cu eroina principala, nu am putut sa trec peste niste bariere morale; chiar daca Alisdair Stewart nu era un barbat sensibil totusi ea ii datora respect; si desi unii vor spune ca era un barbat crud ii pot contrazice , tinand cont de educatia puritana , stricta si a vremurilor in care traia , acesta era pr...
Un film de exceptie o drama ca aceasta foarte rar intalnita, mi-a recomandat acest film o amica careia a-i multumesc , sincer ... nu sunt un adept al filmelor drama, am mai vizionat, dar ca acestsa... ma lasat fara cuvinte, totul este bine lucrat gandit , mai multe nu pot spune cai e... FARA CUVINTE.. va las pe voi sa comentai aceasta drama superba dupa ce o vizionati!nota 10 cu felicitari
SUPERB ! Holly Hunter merita aplauzele . Totul incepe cu Vocea Interioara si se termina cu Glasul exterior. Intre cele 2 moduri de comunicare se afla Pianul.Acesta reprezinta tot ce are Ada Mai de Pret,in acelasi timp fiind si Ghilotina ei(aluzie la scena din apa). In acest joc in care _Pianul_ este Axis Mundi, se intercaleaza ceva neasteptat,ceva ce nu are nevoie neaparat de clape pentru a fi fonetizat--->Dragostea. Dragostea prin impletirea unui George["primitiv-analfabet"] cu Ada [sublimu...
Am ramas pe ganduri dupa vizionarea filmului. Este un film care te transpune in locurile respectiva. Actorii au interpretat extrem de bine - Holly Hunter, Harvey Keitel (intr-o ipostaza cu totul noua pentru mine) sau Anna Paquin in rolul fetitei - mi-a placut teribil. Un film de dragoste pe care il recomand, un film psihologic totusi... O traire ciudata a unei femei al carui glas a devenit muzica pianului. Pianul este singurul refugiu pana cand .... Dar mai bine va las sa vedeti filmul.
Decorul acela plin de umiditate şi noroi s-a potrivit perfect cu drama din sufletul Adei, iar nesfârşita tandreţe a lui George şi acordurile fine ale pianului par cu mult mai sensibile pe un asemenea fond. Accentul Anei Paquin e special, precum şi concentrarea tinerei actriţei de a fi transpusă total în lumea copilărească a Florei. Interesante personajele băştinaşe, dar cu o poveste de dragoste aşa intensă, n-a fost mai mult loc pentru scene secundare, pitoreşti şi amerindiene. Personal mi-a plă...
Este un film care vrea sa te duca dincolo de ceea ce se vede si se aude. Uneori reuseste din plin, alteori mai putin. Povestea, daca o raportam la realism e trasa de par si naiva. Insa autoarea nu cred ca vrea sa facem asta. Femeia si pianul : laitmotiv clar simbolist. Scena dinspre final cu scufundarea protagonistei legate de pian catre fundul oceanului, aminteste de finalul psihanalitic al prozei Sarmanul Dionis, de Eminescu - care vedea in disparitia tabloului o vindecare de obsesii. Ada e...