o comedie in cel mai pur stil englezesc, umor britanic de mare clasa; filmul mi-a creat o stare de buna dispozitie.

Domnul Holland este funcţionar la o bancă. În cei 19 ani de activitate, şi-a mascat dorinţa de a se îmbogăţi sub masca omului care se achită perfect de sarcina sa şi nimic mai mult. Şi-a creat ticuri, obiceiuri, un alter ego complet, sub care se ascunde dorinţa libertăţii care, pentru el, înseamnă în primul rînd libertate financiară. Slujba sa este una monotonă, pe care o condimentează cu aceleaşi întreruperi de fiecare dată: el este funcţionarul care supraveghează transportarea lingourilor de aur de la topitorie la bancă. Cei doi paznici care efectuează transferul s-au obişnuit cu el şi cu micile sale ciudăţenii. Într-o zi, însă, Holland se trezeşte gata să-şi atingă visul: un nou locatar al casei în care stă cu chirie este director al unei topitorii, unde se toarnă suveniruri de plumb. După atragerea a doi borfaşi (specialiştii spargerii) în plan, Holland şi acoliţii săi reuşesc să fure aur în valoare de 1.000.000 de lire sterline şi să-l trimită în Franţa, sub formă de suveniruri: mici replici ale turnului Eiffel. Dar, cum se spune, o cetate nu e atît de greu de cucerit pe cît de păstrat. De aici începe adevărata aventură, în care filmul noir face loc şi comediei, în încercarea de a scăpa basma curată de poliţie şi cu banii.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Alfie Bass
Shorty

The Bulldog Breed
Senzatia pe care o incerc scotocind prin maruntaiele IMDB-ului dupa filme vechi si bune e asemanatoare celei pe care o simteam cand eram mai mic si exploram caseta de bijuterii a mamei mele. Ce e si mai frumos e ca descopar filme extraordinare, care, desi sufera de un defect impardonabil in opinia (proasta) a multora, adica acela al vechimii, merita vazute mai abitir decat o sumedenie de productii prapastioase contemporane.Mergand pe firul carierei unui actor care imi place in mod deosebit, Alec...
Un rol foarte bine făcut de Sir Alec Guinness, în care întruchipează mintea din spatele jafului secolului, un adevărat studiu de caz pentru rolul splendid pe care îl va face cîţiva ani mai tîrziu în The Ladykillers. Film noir condimentat cu umor britanic din plin.