
Povestea ambiţioasei Estera, aflată în faţa deciziei de a-şi lăsa slujba – într-un departament de relaţii cu clienţii – şi de a accepta job-ul în Atlanta oferit de Mike, un coleg cu dare de mână al tatălui ei, aflat acum la închisoare. Mama Esterei, proaspăt divorţată, plecată recent din România în căutarea unui “tărâm al făgăduinţei”, unde să se poată reconecta cu trecutul, insistă ca şi fiica ei să facă la fel şi să renunţe la speranţa că i-ar putea fi bine în locul în care s-a născut. Dincolo de conflictul între diferitele feţe ale utopiei, autorii se concentrează pe conceptul unui Nou Ierusalim – nevăzut, fantomatic, distant, asemeni unui miraj încăpăţânat şi, în acelaşi timp, obiectul prejudecăţilor şi al simplificărilor. Preţul unui pahar cu vin, teancul de manuale din care protagonista învaţă programare pe calculator, imperfecţiunile unui ten care îmbătrâneşte sunt numai câteva detalii care condimentează dialogul cu un stil direct, frust şi ne-ornamentat, întrerupt doar de refrenul melancoliei personajelor aflate în căutarea unor utopii. Contextul este cel imediat crizei economice, cu averi risipite şi familii falimentate după ce au căzut victimă unui mediu de afaceri destabilizat şi raporturilor de putere în continuă schimbare. Personajele principale ale filmului nu sunt, însă, nici oligarhi, nici săraci, ci elemente declasate cărora nu le-a mai rămas decât amintirea perspectivei luminoase pe care au avut-o cândva, înainte de a pierde totul.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.