Un basm modern crud, chiar mai crud decat cel scris de Andersen si o Catherine Hessling absolut coplesitoare.


“Micuţa vânzătoare de chibrituri” este o ecranizare a basmului lui Hans Christian Andersen “Fetiţa cu chibrituri”. Karen este o tânără care trebuie să vândă chibrituri pentru a-și câștiga existenţa și întreţine familia. Într-o seară rece de iarnă ea e pe stradă, dar nu reușește să vândă nimic. Ignorată de majoritatea trecătorilor, ea ratează singurul potenţial client fiind dusă pe gânduri și rămâne în faţa vitrinei îngheţate a unui restaurant. În timp ce încearcă să privească în interior, câţiva băieţi vor începe să arunce cu bulgări după ea, făcând-o să scape chibriturile în zăpadă. Apariţia unui poliţist îi va alunga pe băieţi, dar acesta va fi prea ocupat să discute cu proprietara localului pentru a-i acorda o cât de mică atenţie fetei. Karen nu va merge acasă și va începe să aprindă chibrituri încercând să se încălzească în timp ce zăpada va continua să cadă.
Manuel Raaby