Fara sa fie o capodopera sau foarte original, existand reminiscente din Nikita, Thelma si Louise sau Xena(sub aspectul relatiei dintre cele doua protagoniste) filmul merita vazut in primul rand pentru prima sa jumatate.

Galia este o tânără ucraineancă aflată în Israel de doi ani și a cărei singură dorință este să se întoarcă acasă și să-și revadă fetita în vârstă de 5 ani. Acest lucru pare greu de realizat, ea fiind racolată într-o rețea de prostituție. După ce tentativa ei de a fugi eșuează, Galiei i se va da o nouă misiune: aceea de a deveni ucigașă platită pentru șefii rețelei. După ce se mută într-o nouă locuință, Galia o va cunoaște pe vecina sa, Elinore, o femeie de vârstă apropiată care lucrează ca vânzătoare într-un supermarket și care are un soț violent. Galiei i se promite că, dupa încheierea unei noi misiuni i se va înapoia pașaportul odată cu banii datorați și biletul de avion pentru a se putea întoarce acasă. Galia va rata însă misiunea, de aici lucrurile începând să se complice pentru ea. Relația dintre cele două femei va evolua și ea într-o direcție mai puțin așteptată.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Zohar Shtrauss
Elinor's Husband

End Game
Fara sa fie o capodopera sau foarte original, existand reminiscente din Nikita, Thelma si Louise sau Xena(sub aspectul relatiei dintre cele doua protagoniste) filmul merita vazut in primul rand pentru prima sa jumatate.
Filmul prezinta viata unei emigrante prostiuate, fortata de mafia rusa sa devina o asasina, si cum isi rezolva ea pana la urma aceasta problema. Ca a devenit o "meseriasa", ca sa fiu putin sarcastic, se vede la finalul filmului atunci cand ii faca concurenta acerba lui Stallone, Lundgren,sau Seagal cand impusca tot. Dar nu vreau sa va rapesc farmecul de a vedea filmul acesta care totusi nu este unul rau. Merita vazut mihai