
Desi se consideră un cărturar şi un explorator, Nigel Ravens este în fruntea unei trupe de jefuitori şi mercenari care la începutul secolului XX se ocupau cu furtul bogăţiilor de pe continentul african. După găsirea Giuvaerului din Opar şi incendierea colibelor tribului care-l deţinea, şeful acestora, Mugambi, cu ajutorul puterilor sale spirituale îi solicită ajutorul lui Tarzan, crescut de mic de acest trib şi aflat acum în Anglia în pragul căsătoriei cu frumoasa Jane Porter. După o călătorie de şase săptămâni, Tarzan află de la Mugambi că mercenarii le ucid animalele, le devastează pădurile şi se tem că datorită Giuvaerului din Opar bandiţii vor încerca să deschidă zidurile Oraşului Pierdut. Deşi îl avertizează pe Ravens să plece din Africa cu cât a furat până atunci, acesta porneşte în ceea ce el consideră cea mai mare aventură care a existat vreodată. Oare sosirea lui Jane în Africa va avea darul să-l încurce pe Tarzan în misiunea lui sau din contră, îi va fi de folos.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Winston Ntshona
Mugambe
Eu zic ca nu a fost un film rau. Se putea si mai bine dar asta e. Nota 8 din partea mea.