Pe 14 iunie 2007, Beppe Grillo a lansat ideea Zilei Vaffanculo (Ziua Să-ți vină sănătate), sau pur și simplu V-Day, o zi de mobilizare publică pentru colectarea de semnături necesare depunerii unei inițiative legislative populare care urmărește introducerea preferințelor în legea electorală actuală și prevenirea nominalizării ca candidați parlamentari a persoanelor condamnate penal sau a celor care au deja două mandate încheiate. Întâlnirea s-a ținut la Bologna. Alegerea numelui evenimentului, V-Day, avea o triplă referință: prima la operația de debarcare (D-Day) a Aliaților în Normandia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a simboliza modul în care cetățenii italieni ar „invada" politica rea; a doua la filmul „V for Vendetta" (al cărui simbol este de asemenea menționat în logo-ul mișcării) la care mișcarea se referă frecvent cu principiile sale de reînnoire politică; a treia la interjecția „Să-ți vină sănătate" adresată politicii rele.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.