un film ce l-am privit cu reticenta la inceput, apoi m-a captivat; nu e un film pentru orice varsta; tinerii cred ca s-ar plictisi; e o calatorie initiatica la finalul vietii, o odisee; timpul curge altfel parca, intr-adevar e o capodopera.

“O poveste adevărată care dovedește determinare pe un drum lung.”
Alvin Straight e un vaduv bolnavicios, de 70 de ani, care traieste intr-un orasel mic din Iowa. Impreuna cu el locuieste fiica sa, Rose, care e retardata si are un defect de vorbire. Desi are un enfizem si probleme la sold, Alvin nu are incredere in medici si prefera sa-si ignore problemele de sanatate. El afla ca fratele lui, Lyle, a facut un infarct si ca zilele ii sunt numarate. Alvin si Lyle nu si-au mai vorbit de mai bine de 10 ani, iar Alvin ar dori sa-si incheie conturile cu fratele lui inainte sa fie prea tarziu. Dar Lyle locuieste in cealalta parte a Americii, iar Alvin nu are carnet de conducere sau masina. Are la dispozitie doar o masina de tuns iarba, pe care o va folosi pentru calatoria spre fratele sau.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Filmul are la o baza o intamplare adevarata. In vara anului 1994, Alvin Ray Straight, in varsta de 73 de ani, a mers timp de sase saptamani cu viteza de 8 km/h, pe o masina de tuns iarba, pentru a-si vizita fratele bolnav.
un film ce l-am privit cu reticenta la inceput, apoi m-a captivat; nu e un film pentru orice varsta; tinerii cred ca s-ar plictisi; e o calatorie initiatica la finalul vietii, o odisee; timpul curge altfel parca, intr-adevar e o capodopera.
Ne-am obisnuit cu gandul ca David Lynch face filme neobisnuite, asa cum ne-am obisnuit cu gandul ca muzica lui David Bowie nu e tocmai digerabila. Dar "Povestea lui Alvin Straight" e culeasa din realitate si urmareste calatoria lui Alvin, un batran de 73 de ani, care pleaca din oraselul lui Laurens, Yowa, spre Mount Zion, Wisconsin, pentru a-l revedea pe Lyle, fratele sau mai mare si de multa vreme instrainat. Intregul drum (aproximativ 500 km) e parcurs de ciudatul personaj pe o masina de tun...
O capodopera aparent simpla dar care reuseste sa transmita emotii mai ceva ca un film profund.E inutil sa povestesc actiunea ,pentru ca aparenta simplista s-ar putea sa para plictisitoare din start unora.Vazand filmul asta, traiesti cu el,nu ii urmaresti neaparat "actiunea".Cu totii stim ca Lynch reuseste sa ne cuprinda cu totul in lumea lui iar cel putin mie asta mi-a schimbat conceptul de film bun.10
Cind mi s-a povestit ca e cu un mosh care pleaca pe sosea cu masina de tuns iarba, am zis: iata un film care n-are cum sa fie genial. Si chiar a fost, la inceput, moshul e foarte bun si tabloul dezolant de batrinete haine grele mi-a dat fiori pe sira spinarii. Dar incet mi-am pierdut interesul si cind a inceput dialogul ala cliseu cu arhetipul fetei fugite de-acasa cu care a impartit cirnatii, nu mai ramasese nimic din interesul meu, asa ca mi-am gasit altceva de facut.
Un film cu fir narativ foarte simplu, si care in loc sa devina monoton, ori siropos, precum ar fi iesit din mainile altora, se transforma usor in poezie, poveste, invatatura...Nu este un film tipic pentru David Lynch, semanand totusi cu "The elephant man", ca finete a mesajului, ca indemn de a fi oameni. O poezie despre om, pentru a fi om.