Sinopsis
Hank Galliston este un jurnalist care caută să demonstreze celor din jurul lui că există explicaţii ştinţifice pentru fiecare femonen considerat paranormal. El a pus bazele unei reviste numită Scepticism Modern, publicaţie la care este ajutat de tinerii editori Arron si Rachel.Într-o zi, plimbându-se într-un târg de antichităţi, soţia lui Laila, pasionată de ceasornicărie, cumpără un ceas unicat misterios, lucru care va conduce la răpirea ei de către Vincent. Acesta este considerat de autorităţi a fi unul din cei mai periculoşi terorişti criminali aflaţi în viaţă. Vincent doreşte cu orice preţ să afle secretul ceasului, lucru care poate duce la cea mai importantă descoperire a umanităţii, dar care poate grăbi şi sfârşitul acesteia.Printr-o serie de împrejurări, ceasul ajunge în mâinile lui Hank, care află despre existenţa unei grupări de preoţi numitî Rosicrucieni care luptau de secole împotriva forţelor răului.Conştienţi că diavolul va aduce pe lume Antihristul ca acesta să grabească apocalipsa, preoţii crează grupul celor 12 noi apostoli cu ajutorul unor oameni curaţi la suflet la fel ca apostolii din vechime. Acestia trebuiau să lupte împreună împotriva Antihristului, un experiment genetic reuşit adus la viaţa cu ajutorul naziştilor.Hank cauta să îşi salveze cu orice preţ soţia ajutat de Arron şi Rachel dar şi de poliţista Rebecca care făcuse o obsesie personală din prinderea lui Vincent deoarece acesta îi ucisese iubitul cu mult timp în urmă într-un atentat cu bombă. Pe măsura ce căutarile lui Hank îl aduc tot mai aproape de soţia lui Laila, el descoperă ca nimic nu este la voia întâmplării şi că el însuşi este parte a unui plan măret de salvare a omenirii.