

Jago povestește istorea unui navigator marin în vârstă de 80 de ani numit Rohani care și-a petrecut viața navigând apele Triunghiului Coral din Asia de Sud-Est. Povestea este relatată în întregime din perspectiva lui Rohani, pe fondul spectaculos al Insulelor Togian, și recreează evenimente care marchează punctele de cotitură în viața lui, ca vânător și ca om. Am reușit să dăm viață experiențelor trecute ale lui Rohani lucrând îndeaproape cu familia și prietenii lui din satul unde a crescut. Aceștia sunt oamenii pe care-i vedeți în film reprezentând Rohani în diferitele etape ale vieții lui. Povestitul este o parte importantă a culturii Bajau și o modalitate de a păstra tradițiile prin generații, așa că toată lumea a fost foarte entuziasmată cu privire la ceea ce încercam să facem și a adus propriile idei, mai ales Rohani. Deși niciodată nu îi fusese îndreptată o cameră spre față, cu siguranță nu era prima oară când stătea să povestească istorii. Am fost norocoși că ne-a permis să o captezi pe film.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.