Un film care poate fi caracterizat oricum, numai ca fiind facil nu. Un posibil "copil teribil" al cinematografiei franceze care a murit inainte de a-si atinge potentialul.
Ca intreaga opera a lui Vigo, si Nota zero la purtare aduce in repertoriul cinematografic al epocii o nuanta cu totul aparte: el uneste satira cea mai cruda cu poezia pura, suprapune maxima virulenta a documentului demascator visului eliberat de orice constrangere. La inceput istorie - perfect credibila - a unui internat de provincie, subiectul aluneca treptat spre exagerarea lirica si satirica, facand un salt in lumea imaginatiei. Revolta scolarilor apare ca un fel de triumf al puritatii si al fanteziei, asupra poeziei stupide a regulamentelor filistine. Vigo descrie doua lumi antagoniste: lumea mic-burgheza a profesorilor idiotizati si josnici, care oprima copiii fara nici o motivare, si lumea elevilor, deloc idealizata, inveselita de stangacia si ridicolul nastrusnic al jocurilor si glumelor copilaresti. Satira devine insa cosmarul grotesc, iar jocul, trecut prin toate ipostazele de inconstienta si ciudatenie, triumf utopic al tuturor gandurilor si visurilor de libertate. Secvente celebre: revenirea din vacanta, intalnirile si jocurile din tren; dormitorul; recreatia, cu micile pantomime improvizate de pedagogul cel bun, admirator al lui Charlot; plimbarea prin oras; discutia cu directorul pitic.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Delphin
Principal
Wrecked