Filmul ce l-a lansat international pe Panahi reuseste pentru ca este prezentat intr-un mod simplist, natural. Fetita din film este un bun exemplu al reusitei inocentei intr-o lume unde rautatea si inselaciunea au ajuns sa fie considerate virtuti

Razieh, e o fetiţă care pleacă în "The White Balloon" să cumpere un peştişor de aur cu bani primiţi de la mama sa. Razieh vrea un peştişor grăsun de Anul Nou iranian, deşi în eleşteul familiei sunt câţiva peştişori, dar fetiţa susţine că doar cei grăsuni arată ca şi cum dansează atunci când înoată. După multe rugăminţi, ea şi fratele său primesc de la mamă ultimii bani pentru a cumpăra peştişorul norocos. Dar pe drumul de acasă la magazin sunt mulţi oameni care nu se dau în lături să profite şi să-şi umple buzunarele cu banii unei micuţe de şase ani, curioasă şi naivă. Acest film a fost debutul lui Panahi în regie şi i-a adus Trofeul Camera de Aur la Cannes.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Anna Borkowska
Old Lady

Noaptea vânătorului