
Proaspăt întoarsă acasă în Japonia după o aventură nebunească şi plină de dezmăţ pe care a avut-o în Mexic, rămasă acum şi fără bani, Lena Jodo acceptă propunerea lui Manjiro, o mai veche cunoştiinţă de la Ikagawa Promotions, care are nevoie pentru zece zile de o animatoare într-un club de striptease. Din cauza dificultăţilor financiare pe care le întâmpină Manjiro, acesta se vede nevoit să-i propună Lenei şi celor patru prietene ale ei, Darna, Nene, Ginko şi Maria să se mute în staţiunea balneară din apropiere, unde îşi pot continua munca de animatoare. Fetele nu au ce face şi acceptă cu condiţia să nu devină prostituate ci doar dansatoare. Descoperirea unei uşi secrete în camera unde au fost cazate, care duce într-un subsol părăsit unde dau peste o colecţie de cărţi despre ocultism foarte vechi, are darul de a le schimba radical aventura lor în staţiunea balneară, mai ales după ce una dintre ele a făcut incantaţii dintr-o carte medievală a morţilor.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
桜井まり
Maria
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.