Inspirata din romanul "A Princess of Mars" al autorului Edgar Rice Burroughs, primul volum dintr-o serie de 11 care a fost publicat in anul 1912, fantezia SF "John Carter" il are in centrul actiunii pe eroul cu acelasi nume, un veteran al Razboiului Civil, care a luptat de partea Confederatiei si care s-a ascuns din calea indienilor apasi intr-o pestera, fara sa stie ca este vorba despre o poarta a timpului si ca va fi teleportat pe planeta Barsoom (Marte). Desi initial planeta Marte se asemana cu Terra in ceea ce priveste conditiile de mediu, subtierea atmosferei si secarea oceanelor au transformat-o intr-o regiune arida si neospitaliera, iar conflictul de proportii epice dintre Red Martians si Green Martians a adus-o in pragul distrugerii. John Carter este luat prizonier de catre Green Martians, creaturi barbare de culoare verde, cu patru brate si cu o inaltime de peste 3,5 metri, dar reuseste sa evadeze si ii ajuta pe Tars Tarkas, printesa Dejah Thoris si poporul lor de Red Martians sa isi infrunte dusmanii. Dandu-si seama ca poate inclina balanta victoriei intr-o parte sau in alta datorita fortei lui superioare si ca in mainile sale sta salvarea planetei Barsoom, John Carter se indragosteste de frumoasa Dejah Thoris si lupta alaturi de ea.
Este un SF simpatic, ce mi-a adus aminte de “Star Wars”. Pe mine m-a destins si de aceea il recomand spre vizionare. Iata o descriere a ceea ce puteti vedea:
John Carter este un aventurier ambitios ce spera sa descopere o legendara caverna, plina de comori. El gaseste din gresala “Pestera Paianjenului”, un loc cu multe pepite de aur, plin insa de surprize, caci are un paznic nepamantean, al carui artefact il teleporteaza pe Carter, pe planeta Marte. In noua locatie eroul filmului are parte de a...
Un film sa zicem ok avand in vedere ca este un popcorn movie de la care nu poti cere prea multe doar sa te satisfaca vizual si sa aibe cat de cat ceva care sa te tina aproape. Pot spune ca m-a tinut aproape pe toata durata sa. Personajele nu au fost prea multe si nici nu au fost exploatate, pot remarca doar acel asa zis caine care incerca sa mai smulga un zambet.
Pe ansamblu un film ok care nu m-a plictisit asa de tare avand in vedere scenariul slab si previzibil.
Nota 7
nici nu stii cand trec cele 2 ore de film. Te tine prins. Actiunea si povestea, personajele si peisajul sunt super bine realizate. Este intr-adevar o poveste excelent ecranizata. M-a uimit the twist at the end. Nu va zic ca nu dau spoilere :)) dar m-a facut sa si rad si mi-a dat si goosebumps pe alocuri :)). Ii dau nota 8.
Cu toate că mulţi au afirmat despre poveste că nu ar fi originală, mie cam aşa mi s-a părut.Nu au creat o întreagă galaxie(ca în star wars) şi nici o planetă super-ultra-mega bogată plină de "indieni" albaştri(avatar).Au luat planeta Marte, i-au dat viaţă, istorie, zei şi un extramarţian(John Carter) + o mică chimie între cei doi şi a fost destul.Din punctul meu de vedere este reuşit! 8
O fantezie cu multe efecte cinematografice reusite stimuland din plin imaginatia adolescentilor si nu numai a lor ; nota 6 .
Un film sf care imi aminteste de AVATAR, dar cam de 10 ori mai bun, ceva mai inteligent si mai placut. Ar fi frumos daca ar fi si o continuare in viitor. Nota 10
Anul acesta filmele blockbuster au invadat marele ecran iar cei de la Disney si-au jucat asul din maneca prin intermediul lui John Carter si o mica avere drept finantare, astfel au pierdut pe mana lor o viitoare franciza prin curioasa nepopularitate de care a avut parte. Filmul incepe brusc, ne vara direct in poveste, efecte preluate parca de pe alte galaxii cinematografice, dupa care urmeaza introducerea personajului principal intr-un mediu total diferit (undeva parca prin Anglia) sub numele Ca...
Nu am sa vorbesc nici de scenariu si regie, nici de jocul actorilor, ci de... fizica. Chiar daca Marte nu e Pamantul, fizica e aceiasi in ambele locuri. Sa recapitulam: Marte este de 2 ori mai mica decat Terra. Densitatea sa medie este de 0,73 din densitatea Pamantului, masa doar 10 %, iar acceleratia gravitationala 0,377 g. Asta inseamna ca am putea sari de cca. 3 ori mai mult in inaltime, deci undeva pe la 6-7 metri. La ce inaltime sare John Carter? La un moment dat topaie intre nevele de lup...
In primele minute mi-a lasat impresia de film strict comercial si cam atat;mai tarziu o sa vedeti ca filmul are o poveste si una chiar interesanta,de aici si concluzia ca cel care a putut sa scrie in 1912 o astfel de carte (n.r. din care se inspira filmul acesta) nu poate fi decat un geniu...deci filmul este cat se poate de original,asta pentru cei care se indoiesc precum Toma necredincisul.
Mi-a fost totusi greu sa ii da nota( oscilam intre 7 si 8),asta pentru ca are si momente care nu mi-au p...
merita vazut un film aventuri cu foarte multe efecte speciale merita vazut actorul taylor joaca f bine rolul .din partea mea nota 9