Este greşit să considerăm Crucea de piatră (1994) ca fiind o reconstituire a anilor ’50 din ţara noastră, adică a unui Bucureşti timorat, bulversat, aflat într-o galopantă prăbuşire morală şi spirituală. Nu are nici o importanţă exactitatea reconstituirii, ambianţa şi atmosfera “ultimului bordel”, ambianţa şi atmosfera de bordel, în general, şi de bordel bucureştean, în special. Important este numai dacă filmul, în întregul lui, în unicitatea lui, ne convinge ca fiind o operă de artă cinematogr...
Nu cred ca intentia lui Blaier a fost sa minimalizeze grotescul regimului, dar din pacate pe alocuri rezida si acest sentiment; totusi filmul este bun, merita vazut, mi s-au parut geniale doua replici ale lui dinica de la inceputul filmului, intrebat daca stie ce sarbatoare vine, el a spus candid, ca romanul simplu cu frica de dumnezeu "sf.Maria" si apoi la final spune propriilor copii " ce va astepata nenorocitilor?!" , era cea mai buna concluzie ce se putea trage.
În Crucea de piatră, datorită excesului de sexualitate fără acoperire estetică, intenţia satirică, critică, de parabolă se anulează. Filmul poate fi luat în considerare pentru completarea unei fişe psihanalitice cu obsesiile sexuale ale autorului. Adică, o atitudine, ca aici, nefinalizată estetic, nu numai că este ratată, dar efectul poate deveni invers, nu de demolare, ci de consolidare. Andrei Blaier nu se constituie într-un reper pentru o posibilă şcoală cinematografică românească. Pentru And...
