
O copie a unui film neterminat de propagandă nazistă a rămas dată uitării de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până recent. În 2010 acea rolă a fost folosită pentru documentarul "A Film Unfinished". Scopul pe care naziștii îl urmăreau cu filmul era de a convinge, prin minciună și manipulare, că evreii ținuți în ghetouri sunt bine tratați. De aceea au conceput diverse scene regizate în care evreii mânâncă, dansează și trăiesc bine, iar actorii au fost rezidenții lagărului din Varșovia, amenințați cu armele. Naziștii, celebri pentru devotamentul cu care își documentau acțiunile malefice, nu au mai apucat să termine și să cosmetizeze filmul. Pelicula scoate la iveală efortul propagandistic al naziștilor și include realitatea din ghetou, la marginea căreia naziștii construiau ficțiune. Regizoarea Yael Hersonski delimitează în mod evident imaginile reale de cele ficționale, adăugate de producători. Realitatea e cu cadavre pe trotuare, cerșetori mărșăluind pe străzi, copii mutilați de foame. Regizoarea a inclus și imagini noi cu foști rezidenți ai Ghetoului din Varșovia, acum bătrâni, care se uită la imaginile de arhivă și își recunosc vecinii. În plus, singurul cameraman identificat dintre cei care au filmat în 1942 a fost contactat de regizorul evreu și explică cum funcționa aparatul propagandistic nazist.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

La Libération de Paris
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.