Aveti dreptate domnule stef_ionesco. Imi plac de actori. Imi place si filmul. Si dumneavoastra aveti minsu ca si mine de altfel.

La iesirea din închisoare, lui Stan și Bran li se sugerează de către polițiști să părăsească orașul în șase ore, dacă nu vor să primeasca 60 de zile de muncă în folosul comunității.Deși ei vor să ajungă în Florida,răspund unui anunț din ziar în care se caută cineva care să însoțească transportul unui colet cu trenul spre Dayton. Deși se cam codesc la început din cauza faptului că ei trebuie să însoțească un mort într-un sicriu, acceptă până la urmă mai ales ca li se promit 100 de dolari pentru acest serviciu. Bine-nțeles că cei doi habar nu au că persoana din sicriu nu e moartă, ci este membrul unei bande de escroci care vor să obțină o moștenire ce nu li se cuvine. Nici nu au urcat bine sicriul în vagon că acesta se amesteca printre alte obiecte din recuzita unui magician printre care și un sicriu identic, fapt ce duce la o serie de întâmplări hilare și neprevăzute.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
<p>Dante Magicianul a fost distribuit în acest film după ce unul dintre scenariști i-a văzut o reprezentație reală în Los Angeles.</p>

Sheila Ryan
Margo

Shrek 2
Aveti dreptate domnule stef_ionesco. Imi plac de actori. Imi place si filmul. Si dumneavoastra aveti minsu ca si mine de altfel.
Stan şi Bran ies din închisoare şi încearcă să ducă o viaţă normală dar soarta îi conduce din nou printre probleme. De data asta vor ajunge într-un spectacol al celebrului iluzionist Dante.