
Titel Pangică nu mai e mafiot, ci a devenit doctor în ştiinţe. El vrea să construiască un muzeu care să-i glorifice viaţa, în care a fost vânzător în Piaţa Obor și a ajuns senator. Cel care se ocupă de muzeul lui Titel e bunul prieten, Claudiu Viţelaru, de la care Titel a furat locul de senator. Chiar și după ce a fost umilit în politică, Vițelaru tot nu a renunțat la ambițiile sale. Titel Pangică continuă să joace poker cu chirurgul estetician Horia Vrabete, care e specializat în operaţiile de mărire a sânilor cu silicoane și cu Hristu Belciug, secundul său în partid. Monica Lăcustă, iubita grupului, are o funcţie politică şi ea, a ajuns ”doamna ministră”. După toate aventurile pe care le au împreună, în ciuda intrigilor pe care le ţes şi a capcanelor pe care şi le întind de-a lungul poveştii, ei rămân prieteni uniţi de o complicitate subînţeleasă şi profitabilă pentru toţi. Venit de la Bruxelles în sfârşit, amicul Marcel, general din serviciile secrete, a primit sarcină să aresteze un corupt din România. Nimic mai uşor decât să-şi aresteze unul dintre prieteni, dar pe care?
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Vasile Muraru
Episcopul Caisie
un film pur si adevarat romanesc ... pestii mari corupti ai Romaniei nu patesc nimic si de fiecare data la inaintare e bagat unu care "vinde gogosi" tipic romanesc... un film care trebuie vazut
am avut impresia ca vad varianta moderna a scrisorii pierdute a lui nenea iancu; aceleasi moravuri, aceleasi printipii doar ca spre deosebire de personajel lui caragiale, personajele lui nicolaescu nu starnesc empatia din contra sunt grotesti; cand il aresteaza pe trandafir mi-au dat lacrimile, pentru ca m-am gandit ca aceasta e crunta realitate; cred ca e unul din cele mai bune filme ale lui nicolaescu, o radiografie extrem de clara a realitatii romanesti, cinica ; filmel este peste Poker, e m...
filmul continuă povestea din "Poker", cu aceleaşi personaje la bază şi încă cu unele noi şi foarte bine poziţionate pentru reuşita scenariului. O acţiune mult mai bine închegată decât în "Poker" unde situaţiile erau la limita ridicolului şi în care unele faze erau mult "trase de păr". Foarte veridice "aranjamentele" de culise ale prietenilor mafioţi care se susţin unii pe ceilalţi într-un sistem corupt prin mită, şantajul şi intimidarea adversarului. Specificul românesc al acestui sistem este fo...
un film forte bun pentru romania ne este prezntata viata din spatele scenei politice romanesti distributia formata din cei mai buni actori romani