Cindy şi Jim Green sunt un cuplu căsătorit, cât se poate de îndrăgostit. Cei doi sunt fericiţi că se au unul pe celălalt, dar ar vrea să întemeieze cu adevărat o familie şi sunt foarte entuziasmaţi de ideea de a avea un copil. Din păcate, Cindy nu reuşeşte să rămână însărcinată în mod natural, iar doctorul lor le spune celor doi Green că au fost deja epuizate toate posibilităţile medicale de a-i ajuta să conceapă un copil. Disperaţi şi dizamăgiţi, cei doi soţi strâng într-o cutie toate visele lor despre a avea un copil şi îngroapă cutia în curtea casei lor. Nu la mult timp după aceea, într-o noapte furtunoasă, la uşa familiei Green sună un băieţel. Cindy şi Jim sunt luaţi pe nepregătite în faţa celui mai mare dar pe care şi l-au dorit de la viaţă şi vor învăţa în curând că Timothy Green nu e ceea ce pare.
Unde văd în România
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Mi s-a parut ca filmul are un iz de artificial si falsitate, ca mai toate filmele marca Walt Disney. O parabola bizara despre parinti si din cand in cand ceva emotii, mi s-a parut la un moment dat ca mananc un sandwich cu tot cu servetel, apoi ca am gasit coji de nuca in cozonac si in final m-am clatit cu un sirop facut cu zaharina.
Film dulce, emotional, care va pune un zambet mare pe fata ta. Un băiat dintr-o dată vine în viața unui cuplu care dorea un copil mai mult decât orice.
merita vazut
L-am urmarit fara sa am absolut niciun indiciu despre el, si totusi a fost impresionant, dovedindu-se o productie de familie foarte placuta, o adaptare a nemuritoarei povesti cu „Pinocchio”, insa in mediul contemporan din Statele Unite, unde Gepetto era reprezentat de fapt de un cuplu foarte iubitor. Mi-a placut atmosfera degajata, asa cum se cere pentru un film de familie, unele momente mai amuzante, tristetea aparuta pe parcurs cat si cea din final, lucrurile pe care poti sa le deprinzi... Si ...
un film emotionant doar cei ce au trait experienta de a isi dori un copil si sa nu il poata avea vor percepe cu adevarat dramatismul situatiei.
neasteptat de dragut. un film cu un mesaj puternic care ajunge sa`ti intre la suflet. foarte emotionant si destul de placut. actorii au fost buni.
Importanta ideea de speranță ce o gasești la cuplul disperat ,dorința de a deveni părinți.L-ai văzut,l-ai uitat.Nu are nimic deosebit.De văzut in familie.
O poveste inspirata si o adaptare cinematografica foarte buna. Fantezia filmului este foarte bine conturata asa incat publicul sa aibe cate ceva de descifrat. Mi-a placut foarte mult, e chiar un film bun! Jennifer Garner face un rol foarte foarte bun! Merita vazut pentru ca ai ce invata! nota 10/ 10 ! vizionare placuta!
Formulaic, greoi, prost jucat si regizat, "The odd life..." este o extensie banala a propriului trailer. Pe alocuri acest film lasa impresia ca Peter Hedges (de altminteri un regizor decent - About a boy e un film pe care l-as nota cu 8) vrea cu tot dinadinsul s-o faca de ras pe Jennifer Gardner. Doar peisajele toamnei reusesc sa coloreze un film anost. Mare pacat, pentru ca potential exista in aceasta poveste.
The Odd Life Of Timothy Green este un film foarte frumos,extrem de dragut,sensibil si relaxant.Povestea filmului este una delicata si foarte des intalnita in viata de zi cu zi.Multe persoane ar face orice pentru a avea un copil iar pe la televizor vedem cum oameni au puterea de a vinde destinul unui nou nascut pentru 5000 de lei.Problema este foarte grava insa din fericire filmul arata latura frumoasa si face uitata cel putin pentru 2 ore toate nefericirile si abuzurile.
The Odd Life Of Timothy...