Sinopsis
Filmul continuă seria de adaptări după basme populare rusești începute de Aleksar Rou înainte de război, adăugând însă momente muzicale și o notă de dinamism prin includerea unor secvențe de luptă. În timp ce Nikita este plecat de acasă, satul său este ars de hoarda lui Kaschei Nemuritorul, care-i răpește și logodnica, pe frumoasa Marja Morevna. Întors acasă, Nikita află despre cele întâmplate de la un muribund și, mai târziu, de la o ciupercă vorbitoare care-i dăruiește pălăria ei pentru a-l apara în caz de nevoie. Dupa ce ia la el și un pumn din pământul țării sale, Nikita va porni în călătorie. Când va ajunge într-un regat care era sub stăpânirea lui Kaschei, evenimentele vor începe să se precipite. Chiar dacă-i va fi omorât calul, își va gasi un aliat în persoana lui Bulat, cei doi pornind spre regatul lui Kaschei cu un covor fermecat.