

Înainte de a deveni celebră şcoala militară, Saint-Cyr a fost primul institut de educaţie pentru tinerele fete, înfiinţat de Madame de Maintenon, favorita de taină a lui Ludovic al XIV-lea. Sub atenta ei supraveghere au fost recrutate 250 dintre cele mai dotate fetiţe din toate straturile sociale ale Franţei şi elaborată o programă didactică incluzând filozofia, istoria, ştiinţele matematice,contrar celor care credeau că fetele trebuie pregatite doar pentru gospodărie. Cu anii, însă, efectele acestei educaţii libere asupra fetelor o vor înspăimânta pe iniţiatoarea programului, care va avea impresia că a deschis o cutie a Pandorei. Ea va cere ajutor Bisericii şi, o dată cu aceasta, în şcoală îşi va face apariţia spiritul Inchiziţiei.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Nina Meurisse
Lucie de Fontenelle

Pulberea de stele
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.