Sinopsis
Richard Hopkins, un artist ratat, simpatic şi excentric, nu are decât o singură obsesie: să se ridice în aer. În urma uneia dintre extravaganţele sale, el este condamnat la 140 de ore în folosul comunităţii. Pedeapsa sa constă în a avea grijă, atât timp cât mama sa este plecată, de Jane, o tânără cu handicap, care suferă de o maladie neuro-musculară mortală. Jane işi doreşte să facă şi ea dragoste cu un bărbat. Pe parcursul zilelor ce le petrec împreună, între cei doi se instalează o complicitate în ceea ce priveşte aspiraţiile lor, total diferite.