O dramă bine construită, cu un Ryan Gosling foarte bun şi câteva momente inspirat alese. Îi lipseşte totuşi ceva, mai ales la capitolul cursivitate sau cel al elementelor-surpriză, ceea ce face filmul un pic greoi. De văzut însă pentru jocul excelent al lui Gosling şi pentru candoarea fetiţei nevoite să se maturizeze înainte de vreme.


























