Sinopsis
Un arhitect de renume care îşi retrăieşte tinereţea, un localnic din clasa mijlocie care se trezeşte brusc că devine cea mai mare celebritate a oraşului, un cuplu tânăr din provincie care e atras în întâlniri romantice separate şi un diector de operă american care se chinuie să aducă pe scenă un cântăreţ a cărui meserie nu are nici o legătură cu opera – e antreprenor de pompe funebre, toți se întâlnesc la Roma. Faimosul arhitect John îşi petrece vacanţa la Roma, acolo a locuit odinioară, în tinereţe. În preumblările sale prin fostul său cartier îl întâlneşte pe Jack, un tânăr care îi aminteşte de el aşa cum era în tinereţe. Jack se îndrăgosteşte până peste urechi de Monica, frivola prietena a lui Sally, iubita lui John, care retrăieşte, astfel, unul din cele mai dureroase episoade romantice din viaţa lui. În acelaşi timp, Jerry, un director de operă care s-a retras din activitate, pleacă la Roma împreună cu soţia sa, Phyllis, pentru a face cunoştinţă cu Michelangelo, logodnicul italian al fiicei lor Hayley. Jerry e uimit să afle că tatăl lui Jerry, Giancarlo, un antreprenor de pompe funebre, cântă arie de operă într-o manieră demnă de La Scala. Convins că acest talent extraordinar nu trebuie să rămână anonim, Jerry îşi pune în cap să-l promoveze pe Giancarlo, resuscitându-şi, astfel, propria carieră. Leopoldo Pisanello este un tip extraordinar de banal, care se trezeşte într-o dimineaţă că este cel mai faimos om din Italia şi are de răspuns la o grămadă de întrebări ciudate. Imediat, paparazzi încep să-l urmărească la fiecare pas şi să-i răstălmăcească fiecare motivaţie. Pe măsură ce Leopoldo începe să se obişnuiască cu situaţia, îşi dă seama şi care e costul celebrităţii. În acest timp, Antonio a ajuns la Roma dintr-o provincie, sperând să facă o bună impresie rudelor sale când le-o va prezenta pe fermecătoarea sa soţie, Milly, astfel încât să primească slujba bine plasată la care visa. Din cauza neînţelegeri comice, dar şi a sorţii, cei doi se trezesc separaţi pentru tot restul zilei. Antonio ajunge, astfel, să o dea drept soţia sa pe o străină, în timp ce Milly e sedusă de farmecele legendarului star de cinema Luca Salta.