un desen animat foarte comic , ce te tine cu zambetul pe buze de la inceput si pana la sfarsit ! nota 9+ !


Deşi are statutul de '' membru pe viaţă '' într-o închisoare de maximă siguranţă după ce a fost condamnat la 500 de ani de detenţie, un puşcăriaş se apucă să sape un tunel în speranţa că va putea evada odată şi odată. După 20 de ani de săpat, timp în care a scos 6 trilioane 500 de miliarde 4 milioane 385 de mii 632 de linguri de pământ din tunel, ajunge în sfârşit dincolo de zidul care împrejmuieşte închisoarea în libertate. Primul tren care îi iese în cale speră să-l transporte cât mai departe de puşcărie şi se ascunde într-un televizor aflat în vagonul poştal, fără să aibă habar unde va ajunge televizorul, implicit şi el !!
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
un desen animat foarte comic , ce te tine cu zambetul pe buze de la inceput si pana la sfarsit ! nota 9+ !