Inside Llewyn Davis

Numai fratii Coen puteau transforma o poveste relativ simpla a unui cantaret de folk ce incearca sa-si castige existenta si sa devina faimos prin arta intr-o explorare extrem de profunda a omului ce-si cauta vocatia dar se loveste de refuzuri ce ii transforma visele in deziluzii.

Un film ce poarta amprenta inconfundabila a fratilor Coen. In multe momente ale vizionarii filmului am avut senzatia de Déjà Vu Drumul lui Llewyn spre Chicago semana cu un drum similar in No Country for Old Men. Personajul lui, al unui om care fuge de responsabilitati, de trecut, de viitor este identificabil cu acea epoca, cu aspiratiile tinerilor de atunci. Llewyn este un om care nu se regaseste in lumea in care traieste, care are nevoie de prieteni, dar care nu-i respecta si nici nu apre...

Muzica buna, cu sonoritati care mi-au amintit mai ales Irlanda si Tara Galilor, atmosfera indie/hippie a Americii anilor '60-'70 (insa fara droguri), imaginea unei generatii irosite, oarecum apropiata ca spirit si atitudine de generatiile tinerilor de azi (adica fara raspunderi sau directie). Si vesnica dilema: existi pur si simplu sau traiesti prin/pentru arta? Pentru fiecare din noi, raspunsul e diferit, iar exemplul lui Llewyn Davis e unul din posibilele raspunsuri. Interesant