
Într-o Românie a anilor de după 1989, într-o forfotă dezorganizată a societăţii, plină de mizerii de toate categoriile, Liviu locuieşte cu parinţii săi într-un oraş mic unde în fiecare dimineaţă se trezeşte din somn cu senzaţia că a visat ceva ciudat şi halucinant dar, care este uitat de fiecare dată când se ridică din pat. Principalele sale ocupaţii sunt comercializarea bunurilor furate de alţi amici de ai săi şi aventura amoroasă cu logodnica celui mai bun prieten al său care, urmează să-i nască viitorul copil. Acest scurt metraj, ne prezintă eşalonat si succint blocul unde s-a nascut Liviu, şi-a petrecut copilăria împreună cu prietenii săi, legatura pe care o are cu un poliţist corupt căruia trebuie sa-i plătească mereu pentru a-şi continuă afacerile sale ilegale, o lume a românilor blocată într-o perioadă de tranziţie fără de sfărşit şi cu o lume paralizată de teama de a nu mai repeta greşelile făcute pe vremea comuniştilor. Sub amalgamul remuşcărilor, al sărăciei care-l macină zi de zi, el viseaza să aibă bani mulţi şi să ajungă cu prietena sa la mare dar care îşi pedepseşte tatăl dispreţuindu-l pentru hotărările greşite pe care le-a făcut în trecut, care l-au adus pe Liviu la acest destin stupid şi inevitabil.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Luiza Cocora
Mayra
Într-o Românie a anilor de după 1989, într-o forfotă dezorganizată a societăţii, plină de mizerii de toate categoriile, Liviu locuieşte cu parinţii săi într-un oraş mic unde în fiecare dimineaţă se trezeşte din somn cu senzaţia că a visat ceva ciudat şi halucinant dar, care este uitat de fiecare dată când se ridică din pat. Principalele sale ocupaţii sunt comercializarea bunurilor furate de alţi amici de ai săi şi aventura amoroasă cu logodnica celui mai bun prieten al său care, urme...
Prin filmele sale Cornel surprinde realitatea vietii unui oras de provincie cu o exactitate dureros de reala.Nimic din subiect nu e imaginatie,fabulatie,pur si simplu a pus pe pelicula un aspect real din viata unor tineri de azi,tocmai de aceia s-a remarcat prin regie,are o putere de exprimare clara concisa,scurt si la obiect.
L-am vazut acum ceva ani dar l-am tinut minte..un scurt metraj foarte bine realizat.. Cornel Porumboiu face parte din generatia tanara care poate sa ne aduca recunoastere pe viitor..si sunt convins ca asa va fi pentru ca este intr-adevar foarte talentat.. Visul lui Liviu spune o poveste in care ne regasim noi , cei din generatia tanara, si nu ai cum sa nu apreciezi punerea lui in "pagina" , parca vrei sa intri pui mana pe telefon si sa dai si tu o mana de ajutor... Nota 8
Se vede ca acest regizor are o viata minunata si s-a trezit sa faca filme. Aceste filme le poate face orice tanar roaman..dar trebuie bani . Daca toti am avea milioanele lui TATICU...am ajunge toti regizori foarte mari in acceptiunea romanilor.
Filmul,cred ca este prea scurt,ca sa ne arate in totalitate,conditiile unei vieti private de libertatea gandirii si a actiunii.Din pacate,actiunea ramane de actualitate,nu priveste doar viata din comunism.Un film cu adevarat real,care ne implica pe majoritatea, sa aprofundam intr-un mod foarte serios,incotro ne indreptam.
desi o sa primesc multe minusuri pentru ce fac acum, as dori sa precizez ca acesta este un mediu-metraj, si nu un scurt-metraj. fapt lipsit de importanta, ar spune unii, dar macar sa stim si noi unde incadram un film, daca tot il comparam cu altele dintr-o anumita categorie. in ce priveste finalul, mie nu mi se pare sec; este o metafora, poate ca mai dificil de inteles.
Foarte bine jucat, foarte veridic peisajul vietii la bloc, in cartier. Filmul asta mi-a adus aminte de multe aspecte neplacute ale vietii in comunism. Uitarea este buna, insa din cand in cand e sanatos sa ne amintim cum era si sa ne bucuram ca nu mai este asa acum.