Mi s-a parut foarte interesant acest film...de obicei imi plac foarte mult genul asta de filme...nu imi mai aminteam de el, dar l-am revazut astazi la televizor si chiar mi-a placut.

Regizor: Gerry Lively
Un artefact demonic a fost creat cu mult timp în urmă, obiect care ajuns în mâinile cui nu trebuie putea declanşa un coşmar pe Pământ. Sir Berek, fostul căpitan al gărzilor regale din ţinutul Ishmir, alături de tânăra sa soţie cu puteri magice Melora, studiază un manuscris vechi din scrierile lui Turam cu ajutorul unei vrăji vizionare, din care afla că în urmă cu 3.000.de ani zeul dragon Falazior a coborât asupra civilizaţiei Turam iar magii de atunci au folosit contra lui cele patru elemente ale naturii, pământ, foc, vânt şi apă, devenind atât de puternici încât au refuzat să mai plătească tribut. În războiul care a urmat turamienii l-au învins pe dragon reuşind să-l ţină captiv într-un munte, puterea lui fiind pusă într-o sferă magică. Cand Sir Berek e anunţat că satul Soregasu e năpădit de ceva groaznic ce vine din inima muntelui şi descoperă dragonul negru dormind, imediat organizează o expediţie în care ajutat de o mână de războinici şi magi porneşte pe urmele lui Damodar, un mort viu blestemat în mâna căruia a ajuns acum sfera magică, al cărui cel mai mare vis este răzbunarea împotriva regatului Ishmir.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.
Ellie Chidzey
Lux

Medalionul