

După invazia Uniunii Sovietice de către armatele celui de al treilea Reich, grupuri răzleţe de partizani sunt forţate să se ascundă prin păduri. Un astfel de grup condus de Vladimir profită de faptul că fiecare soldat german intrat în raza lor de acţiune şi împuşcat este o sursă de aprovizionare pentru oamenii săi, hainele, cizmele, armamentul, chiar şi lucrurilor mărunte găsite prin buzunare le dau o întrebuinţare imediat. Apariţia unei balerine de la un teatru din Moscova pe nume Nina Ivanova, găsită de unul dintre partizani rătăcind prin apropiere, care nu ştie să gătească sau să tragă cu arma ci doar să danseze, îi cam încurcă pe membrii grupului. Ascunzătoarea lor le este descoperită de un soldat neamţ, însă după ce reuşesc să-l dezarmeze situaţia se tensionează printre ei, o parte vrând să-l execute imediat, ceilalţi dorind să fie judecat. Tentativa militarului german de a evada se soldează cu împuşcarea lui de către Nina, acţiunea ei curajoasă făcând-o să crească enorm în ochii noilor ei camarazi, în special în cei ai lui Vladimir.
Momentan nu este disponibil pentru streaming sau în cinema în România.

Maria Palmer
Yelena

Zombie Massacre 2: Reich of the Dead
Fii primul care scrie o recenzie!
Ai văzut acest film? Împărtășește-ți părerea cu comunitatea CinemaRX.