
“Au fost șapte, dar au luptat cât șapte sute!”
Un bandit şi cu oamenii săi terorizează o întreagă regiune a Mexicului. Nemaisuportînd jafurile, violurile şi crimele bandiţilor, locuitorii unui mic sat, agricultori cu toţii, decid să se împotrivească. Dar cum îşi dau seama că nu au nici o şansă de unii singuri, finalmente trimit trei dintre ţărani dincolo de graniţă, în Statele Unite, pentru a angaja pistolari care să-i păzească. Cei trei se vor întoarce cu şapte cowboy, fiecare acceptînd să participe la această aventură din motive proprii, între care banii joacă cel mai mic rol, avînd în vedere cît îşi permiteau să-i plătească ţăranii. Ajunşi în sat, pistolarii încep să-i antreneze pe ţărani şi să-i pregătească pentru confruntarea cu bandiţii. Prima oară reuşesc să-i respingă, dar apoi cei şapte vor ajunge pe mîna conducătorului bandei. Acesta le oferă ocazia să i se alăture sau, dacă nu, le dă cîte un cal, pentru a putea pleca. Dar cei şapte, la origine criminali plătiţi, simpli lefegii pentru care banii însemnau loialitatea, nu se pot hotărî. Să plece sau să se întoarcă, primejduindu-şi viaţa pentru nişte ţărani. În momentul în care înţeleg că nu sînt doar „nişte ţărani”, în clipa în care reuşesc să treacă peste ei înşişi şi să vadă în adîncul propriu, se vor întoarce. Şi vin bandiţii...
Mi-a plăcut foarte mult, am început să mai văd și eu western-uri în ultimul timp și am ajuns la vorba tatei: nu știi ce pierzi! Acuma știu ce-am pierdut, refuzând să mă uit cu el când eram mai mică; dar deh, mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Eu recomand filmul pentru că e antrenant și plin de surprize, are personaje carismatice, care te fac să le ții partea orice-ar fi, iar povestea pune mult accent pe cooperare și pe ideea de dreptate. Nu pot să spun că e cel mai bun, pentru că n-am văzu...
In sfarsit am reusit si eu sa-l revad.. mai tineam minte doar franturi (il vazusem in copilarie) ... si era de ceva vreme in fruntea listei "To See". Au fost doua ore de delectare :)
Film de colecţie, bine regizat (de John Sturges), jucat în forţă de mari actori, toţi nişte "magnifici" ai ecranului american, în fine, un film clasic, cum se spune.
asta da...este un western adevarat.este un film bun in care nume mari incepand cu Yul Brynner,James Coburn,Steve McQueen,Charles Bronson si nu numai,isi unesc talentele in interpretarea unor roluri care au facut ca The Magnificent Seven sa se faca arhicunoscut pana in prezent in toata lumea.este un film in care binele invinge raul ca de obicei,numai ca lucrul asta se intampla intr-o alta maniera si intr-un alt spatiu si timp.actiunea filmului decurge dupa un scenariu bine pus la punct si fara li...
The Magnificent Seven este un film foarte bun care ocupa un loc important in istoria filmelor western. Filmul are o poveste extraordinara,plina de aventuri si rasturnari de situatie.In multe momente filmul este destul de amuzant iar cand trebuie devine extrem de serios. Distributia filmului este foarte generoasa. Personal sunt un mare admirator al munci depuse de Steve McQueen in toti acei ani de glorie ai Hollywood-ului. The Magnificent Seven este un wertern clasic care merita o vizionare m...
Un western excelent, cu "de toate": ritm, acțiune, dramatism, eroi demni de admirat, fiecare în felul său. Și, mai presus de orice, ideea că merită să lupți pentru ca binele să învingă. Desigur, este de apreciat și scenariul, regia precum și jocul actorilor-o pleiadă de star-uri de primă mărime, care, la vremea aceea, erau consacrați.
Un remake al filmului japonez al lui Akira Kurosawa, dar un film care reuseste cumva sa se pastreze original. Distributia a fost de nota 10, fiecare actor s-a potrivit de minune, fiecare personaj a fost bine expluatat. Actiune din plin si coloana sonora magnifica. Unul din dintre cele mai bune filme western.
Mai rar am vazut atatia actori buni in distributia unui film.Rezultatul a fost in opinia mea o capodopera.Si acum i-l revad cu placere.10.
O distributie de exceptie, din colectia mea de peste 200 de westernuri ocupa un loc aparte. Il recomand cu caldura
Film exceptional fara a fi infoiat ca o varza de efecte speciale si clisee interminabile.Simbol al luptei pentru libertate,cei sapte mercenari reusesc sa ajunga la unison in lupta.Frumos detailat in scenariu caracterul fiecarui personaj,total diferiti intre ei,cu propriile lor motive de-a accepta angajarea in lupta.Cred ca acest fapt face ca western-ul sa ramana consacrat in gen.Insusi actorii isi dovedesc valoarea artistica,confirmata si de trecerea anilor.