Sinopsis
Eroul acestui pamflet antistalinist este Varlam, supranumit “Marele fiu al patriei”, cel care “avea darul să-şi transforme duşmanii în prieteni şi prietenii în duşmani”, primarul unui mic oraş din Georgia. Varlam este chintesenţa dictatorului. Versatil, răzbunător, şmecher, hrăpăreţ, fariseu, el este un personaj având mustăcioara lui Hitler, cămaşa neagră a lui Mussolini, lornionul lui Beria şi filozofia lui Stalin (“Nu trebuie să ne încredem în om, nici în faptele lui, nici în vorbele lui. Trebuie să fim vigilenti ca să descoperim duşmanul. E cu atât mai greu cu cât din trei oameni, 4 sunt duşmani”). In primele secvenţe ale filmului aflăm despre moartea lui, asistăm la “sanctificarea” sa şi, în cele din urmă, la funeralii. Iată însă că a doua zi , cadavrul lui Varlam apare proptit de un copac în curtea fiului său, Abel. Din nou este îngropat, doar pentru ca a doua zi să apară în acelaşi loc. In final, cadavrul este arestat (pentru tulburarea liniştii publice, probabil… ) deşi nu are nici o vină. Vina o poartă Katevan, cofetara oraşului. In timpul procesului său, Katevan ne dezvăluie cumplita eră a stalinismului şi portretul bestial al dictatorului Varlam, responsabil de moartea tatălui sau, pictorul Sandro şi a mamei sale, Nino. In numele victimelor lui Varlam, Katevan îi refuză acestuia odihna morţilor.